Page 329 of 919

Sistemul de control al fazei lungi (HBC)*
HBC stabileşte condiţiile din faţa vehiculului atunci când conduceţi pe întuneric folosind
camera anterioară de detectare (FSC) pentru a trece automat de la faza mare la faza scurtă a
farurilor.
Consultaţi secţiunea „Camera ante rioară de detectare” (FSC) de la pagina 4-273.
În timp ce conduceţi cu o viteză de cel puţin 30 km/h, farurile trec în faza lungă atunci când
nu există vehicule în faţă sau care să se aproprie din sens opu s.
Sistemul comută farurile la faza scurtă în una din următoarele situaţii:
•Sistemul detectează un vehicul sau farurile/luminile unui vehic ul care se apropie din sens
opus.
•Vehiculul este condus pe drumuri care au pe margini stâlpi de i luminat sau pe drumuri
bine luminate din oraşe.
•Vehiculul este condus cu mai puţin de aproximativ 20 km/h.
Cameră anterioară
de detectare (FSC)
Distanța de recunoaștere a
camerei anterioare de detectare
(FSC) variază în funcție de
condițiile de mediu.
Lampa de avertizare se aprinde dacă sistemul are o defecţiune.
Consultaţi secţiunea „Contactarea unui reprezentant autorizat Mazda şi solicitarea verificării
vehiculului” de la pagina 7-48.
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
*Anumite modele.4-151
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1
2019-2-14 19:31:58
Page 330 of 919

AT E N Ţ I E
Nu schimbaţi înălţimea vehiculului, nu modificaţi farurile
și nu demontaţi
camera, în caz
contrar sistemul nu va funcţiona normal.
Nu vă bazaţi excesiv pe HBC și conduceţi vehi culul acordând suficientă atenţie siguranţei.
Dacă este necesar, treceţi manual farurile de la faza lungă la faza scurtă.
NOT Ă
În urm ătoarele condi ţii, perioada în care sistemul comut ă farurile se schimb ă. Dac ă
sistemul nu comut ă farurile în mod corespunz ător, trece ţi manual de la faza lung ă la faza
scurt ă în func ţie de vizibilitate, condi ţiile de drum şi de trafic.
•Atunci când exist ă surse de lumin ă în zon ă, precum felinare, reclame luminate şi
semafoare.
•Atunci când exist ă obiecte reflectorizante în zon ă, precum panouri ş i semne
reflectorizante.
•Atunci când vizibilitatea este redus ă de ploaie, z ăpad ă ş i cea ţă.
•Atunci când conduce ţi pe drumuri cu curbe strânse sau deluroase.
•Atunci când farurile/l ămpile din spate ale vehiculelor din fa ţa dumneavoastră sau din
sens opus sunt slabe sau nu sunt aprinse.
•Atunci când întunericul nu este complet, precum la r ăsă ritul sau apusul soarelui.
•Atunci când compartimentul pentru bagaje este înc ărcat cu obiecte grele sau locurile din
spate pentru pasageri sunt ocupate.
•Atunci când vizibilitatea este redus ă din cauza unui vehicul din fa ţă care arunc ă apa de
sub roţ ile sale pe parbrizul dumneavoastr ă.
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-152
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
Page 331 of 919

Funcţionarea sistemului
HBC acţionează pentru a comuta automat
farurile între faza lungă şi faza scurtă după
ce contactul este trecut în poziţia pornit şi
butonul pentru faruri este în poziţia AUTO
şi poziţia pentru faza lungă.
HBC stabileşte dacă este întuneric în
funcţie de luminozitatea zonei
înconjurătoare. În acelaşi timp, indicatorul
luminos (verde) al HBC se aprinde în
bord.
NOTĂ
•În timp ce conduce ţi cu o vitez ă de peste
30 km/h sau mai mare, farurile trec
automat în faza lung ă atunci când nu
există vehicule în fa ţă sau care s ă se
aproprie din sens opus.
Atunci când viteza vehiculului este mai
mic ă de aproximativ 20 km/h, HBC
comut ă pe faza scurt ă a farurilor.
•Este posibil ca faza scurt ă s ă nu fie
schimbat ă în faza lung ă în timpul
virajelor.
•Func ţionarea HBC poate fi dezactivat ă.
Consulta ţi sec ţiunea „Func ţiile de
personalizare” de la pagina 9-16.
Comutarea manuală
Trecerea la faza scurtă
Treceţi maneta în poziţia pentru faza
scurtă.
Indicatorul lumino s (verde) al HBC se
stinge.
Trecerea la faza lungă
Rotiţi butonul pentru faruri în poziţia .
Indicatorul lumino s (verde) al HBC se
stinge şi
este aprins.
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-153
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
Page 332 of 919

Farurile adaptive cu leduri(ALH)
*
ALH este un sistem care foloseşte camera
anterioară de detectare (FSC) pentru a
stabili situaţia vehicu lului din faţă sau a
unui vehicul care se apropie din direcţie
opusă atunci când conduceţi noaptea
pentru a comuta automat intervalul de
iluminare al farurilor, zona iluminată sau
luminozitatea iluminării.
Consultaţi secţiunea „Camera anterioară
de detectare” (FSC) de la pagina 4-273.
ALH sunt trecute de la faza lungă la faza
scurtă după cum urmează pentru a asigura
vizibilitatea şoferulu i fără a orbi şoferul
vehiculul din faţă sau al vehiculului care
se apropie din direcţie opusă.
Faza lungă antiorbire
Această funcţie atenuează numai lumina
fazei lungi care străluceşte pe vehiculul
din faţă.
Faza lungă se va atenua atunci când
conduceţi cu o viteză de peste 40 km/h.
Atunci când viteza vehiculului este mai
mică de 30 km/h, faza se transformă în
faza scurtă.
NOT Ă
Indicatorul luminos pentru faza lungă a
farurilor se aprinde atunci când faza
lung ă este aprins ă.
Faza scurtă cu arie de acoperire extinsă
Această funcţie extinde aria de luminare a
luminii produse de faza scurtă în timp ce
conduceţi cu viteze de până la 40 km/h.
Modul pentru autostradă
Această funcţie dep lasează în sus unghiul
de luminare al luminii produse de faruri în
timp ce conduceţi pe autostradă.
Distanţa la care ALH pot detecta obiecte
variază în funcţie de condiţiile din jur.
AT E N Ţ I E
Nu modificaţi suspensiile sau farurile și
nu scoateţi camera. În caz contrar, este
posibil ca ALH să nu funcţioneze normal.
Nu vă bazaţi excesiv pe ALH
și conduceţi
vehiculul acordând suficientă atenţie
siguranţei. Dacă este necesar, treceţi
manual farurile de la faza lungă la faza
scurtă.
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-154*Anumite modele.
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
Page 333 of 919

NOTĂ
În urm ătoarele condi ţii, este posibil ca
ALH s ă nu func ţioneze normal. Trece ţi
manual de la faza lung ă la cea scurt ă în
func ţie de vizibilitate, condi ţiile de drum şi
de trafic.
•Atunci când exist ă alte surse de lumin ă
în zon ă, precum felinare, reclame
luminate şi semafoare.
•Atunci când exist ă obiecte
reflectorizante în zonă , precum panouri
ş i semne reflectorizante.
•Atunci când vizibilitatea este redus ă de
ploaie, z ăpadă ş i cea ţă.
•Atunci când conduce ţi pe drumuri cu
curbe strânse sau ondulă ri.
•Atunci când farurile/lămpile din spate
ale vehiculelor din fa ţă sau din sens
opus sunt slabe sau nu sunt aprinse.
•Atunci când întunericul nu este complet,
precum la ră să ritul sau apusul soarelui.
•Atunci când compar timentul pentru
bagaje este înc ărcat cu obiecte grele sau
locurile din spate pentru pasageri sunt
ocupate.
•Atunci când vizibilitatea este redus ă din
cauza unui vehicul din fa ţă care arunc ă
apa de sub ro ţile sale pe parbrizul
dumneavoastr ă.
Funcţionarea sistemului
Sistemul comută farurile pe faza lungă
după ce contactul este trecut în poziţia
pornit şi butonul pentru faruri este în
poziţia
. Indicatorul luminos (verde)
al ALH din bord se aprinde simultan.
ALH stabilesc dacă este noapte în funcţie
de luminozitatea zonei înconjurătoare.
Sistemul nu mai funcţionează atunci când
butonul pentru faruri este răsucit în altă
poziţie decât
, farurile sunt trecute
manual în faza scurtă sau faza lungă este
activată şi dezactivată succesiv.
NOT Ă
Sistemul poate s ă fie modificat astfel încât
ALH s ă nu mai func ţioneze.
Consulta ţi sec ţiunea „Func ţiile de
personalizare” de la pagina 9-16.
Comutarea manuală
Trecerea la faza scurtă
Treceţi maneta în poziţia pentru faza
scurtă.
Indicatorul luminos (verde) al ALH se
stinge.
Trecerea la faza lungă
Rotiţi butonul pentru faruri în poziţia .
Indicatorul luminos (verde) al ALH se
stinge şi
este aprins.
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-155
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
Page 334 of 919

Monitorizarea punctelor moarte (BSM)*
Sistemul BSM este proiectat să asiste şoferul la verificarea zonei din spate a vehiculului pe
ambele părţi în timpul schimbării benzii, prin notificarea şofe rului asupra prezenţei
vehiculelor care se aproprie din spate pe o bandă învecinată.
BSM detectează vehiculele care se apropie din spate în timp ce vă deplasaţi înainte cu o
viteză de cel puţin 30 km/h şi notifică şoferul prin aprinderea indicatorului luminos de
avertizare al BSM şi afişarea ecranului de detectare a vehicule lor (vehiculele cu bord (tip
A/B) şi afişaj pentru conducerea activă).
Dacă maneta semnalizatorului de direcţie este acţionată pentru a semnaliza schimbarea
benzii în direcţia în care indicatorul luminos de avertizare al BSM este aprins atunci când
vehiculul care se apropie este detectat, BSM notifică şoferul î n legătură cu posibilul pericol
prin aprinderea indicatorului luminos de avertizare al BSM şi p rin activarea semnalului
sonor de avertizare şi a afişaju lui indicatorului ecranului de avertizare (vehiculele cu bord
(tip A/B) şi afişaj pen tru conducerea activă).
Zona de detectare pentru acest sistem acoperă benzile de rulare de pe ambele părţi ale
vehiculului şi din partea din spate a uşilor din faţă la aproxi mativ 50 m în spatele
vehiculului.
Zonele de
detectare
Vehiculul dumneavoastră
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-156*Anumite modele.
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1
2019-2-14 19:31:58
Page 335 of 919

AVERTISMENT
Verificaţi întotdeauna vizual zona din jur înainte de a schimba efectiv banda:
Sistemul este proiectat numai să vă ajute la verificarea vehiculelor din spate atunci când
schimbaţi banda. Din cauza unor limitări al e funcţionării sistemului, este posibil ca
indicatorul luminos de avertizare al BSM, semnalul sonor de avertizare și afișajul indicatorului
ecranului de avertizare să nu se activeze sau ar putea să fie întârziate chiar dacă un vehicul se
află pe banda de rulare alăturată. Es te responsabilitatea dumneavoastră ca
șofer să verificaţi
partea din spate.
NOT Ă
•BSM va func ţiona atunci când toate condi ţiile urm ătoare sunt îndeplinite:
•Contactul este în pozi ţia ON (pornit).
•Indicatorul luminos BSM oprit din bord se stinge.
•Viteza vehiculului este de aproximativ 30 km/h sau mai mare.
•BSM nu va func ţiona în urm ătoarele condi ţii.
•Viteza vehiculului scade sub 25 km/h chiar dac ă indicatorul lumino s al butonului BSM
oprit este stins.
•Schimb ătorul de viteze (transmisie manual ă)/maneta selectorului (transmisie automat ă)
este trecut ă în poziţ ia de mar şarier (R) şi vehiculul se deplaseaz ă cu spatele.
•Raza de bracare este mic ă (luarea unui viraj strâns, virajul în intersec ţii).
•În urm ătoarele cazuri, indicatorul luminos BSM oprit ă se aprinde ş i funcţionarea
sistemului este oprită . Dacă indicatorul luminos BSM oprit r ămâne aprins, solicita ţi cât
mai repede posibil verificarea vehiculul ui la un reprezentant autorizat Mazda.
•Este detectată o problem ă cu sistemul, inclusiv cu indi catoarele luminoase de avertizare
ale BSM.
•A ap ărut o devia ţie mare a pozi ţiei de instalare a senzorului radar (din spate) de pe
vehicul.
•Exist ă o mare acumulare de z ăpadă sau gheaţă pe bara de protec ţie din spate, în
apropierea unui senzor radar (din spate). Îndep ărta ţi z ăpada, ghea ţa sau noroiul de pe
bara de protec ţie din spate.
•Conducerea pe drumuri acoperite de z ăpad ă pentru perioade mari de timp.
•Temperatura din apropierea senzorilor rada r (din spate) devine extrem de ridicată din
cauza conducerii pentru perioade lungi pe pante, în timpul verii.
•Tensiunea bateriei a sc ăzut.
•În urm ătoarele condi ţii, senzorii radar (din spate) nu pot s ă detecteze obiectele ţintă sau
detectarea acestora poate s ă fie dificil ă.
•Un vehicul se află în zona de detectare din spate, pe o band ă învecinat ă, dar nu se
apropie. BSM stabile şte condi ţia în baza datelor de detectare ale radarului.
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-157
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
Page 336 of 919

•Un vehicul se deplasează lâng ă vehiculul dumneavoastr ă, aproximativ cu aceea şi vitez ă
pentru o perioad ă extins ă de timp.
•Vehicule care se apropie din direc ţie opus ă.
•Un vehicul de pe banda al ăturat ă încearc ă s ă v ă dep ăşească .
•Un vehicul este pe o band ă al ăturat ă pe un drum cu benzi de conducere extrem de late.
Zona de detectare a senzorilor radar (din spate) este stabilit ă pentru l ăţimea
drumurilor expres.
•În urmă torul caz, este posibil ca indicato rul luminos de avertizare al BSM s ă nu lumineze
scurt, semnalul sonor de avertizare s ă nu se activeze şi afi şajul indicatorului ecranului de
avertizare să nu apară sau aceste ac ţiuni s ă fie întârziate.
•Un vehicul schimb ă banda de pe o bandă aflată la 2 benzi dep ărtare de banda
al ăturat ă.
•Conducerea pe pante abrupte.
•Traversarea vârfului unei pante sau a unei trec ători.
•Atunci când exist ă o diferen ţă de în ălţ ime între banda dumneavoastr ă de rulare ş i cea
al ăturat ă.
•Imediat dup ă ce sistemul BSM a devenit operabil prin schimbarea set ării.
•Dac ă l ăţ imea drumului este extrem de mic ă, este posibil s ă fie detectate vehiculele aflate
la depă rtare de 2 benzi. Zona de detectare a senzorilor radar (din spate) este stabilit ă
potrivit l ăţimii drumurilor expres.
•Indicatorul luminos de avertizare al BSM se poate aprinde şi ecranul de detectare a
vehiculului poate s ă fie indicat în afi şaj ca reac ţie la obiectele sta ţionare (parapete,
tuneluri, pere ţi laterali şi vehicule parcate) de pe drum sau de la marginea drumului.
Obiecte precum parapete și ziduri de beton
care se află în laterala vehiculului. Locuri unde lățimea dintre parapete sau
ziduri pe fiecare parte a vehiculului se
îngustează.
Pereții de la intrarea și ieșirea din tuneluri,
zone de staționare.
•Este posibil ca indicatorul luminos de avertiz
are al BSM sau semnalul sonor de avertizare
ş i afi şajul indicatorului ecranului de avertizare s ă fie activate de mai multe ori atunci
când lua ţi un viraj într-o intersec ţie dintr-un oraş .
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-158
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58