Page 49 of 687

Scaunul de protecţie pentru copil
poate fi lovit la declanșarea
airbagului și mișcat din poziţia sa.
Într-o astfel de situaţie, un copil
aflat într-un scaun de protecţie
pentru copil poate fi grav rănit sau
poate deceda. Dacă vehiculul
dumneavoastră este prevăzut cu un
buton pentru dezactivarea
airbagului pasagerului, setaţi
întotdeauna butonul în poziţia OFF
(oprit) atunci când montaţi pe
scaunul pasagerului din faţă un
scaun de protecţie pentru copil
orientat spre spate.
ttPoziţia de instalare a scaunului
pentru copil de vârstă mică
Un scaun pentru copil de vârstă mică poate
fi montat orientat spre faţă sau spre spate
în funcţie de vârsta și mărimea copilului.
La instalarea scaunului, urmaţi
instrucţiunile producătorului conform
vârstei și mărimii copilului, precum și
instrucţiunile de montare a scaunului de
protecţie pentru copil.
Pentru poziţia de instalare a scaunului
pentru copil de vârstă mică, consultaţi
tabelul „Compatibilitatea scaunului de
protecţie pentru copil cu diferite poziţii ale
scaunului” (pagina 2-32).
Scaunul orientat spre spate
AVERTISMENT
Instalaţi întotdeauna scaunul de
protecţie pentru copil cu orientare
spre faţă în poziţia corectă:
Este periculoasă instalarea scaunului
pentru copil orientat spre faţă fără
consultarea în prealabil a tabelului
„Compatibilitatea scaunului de
protecţie pentru copil cu diferite
poziţii ale scaunului”. Un scaun
pentru copil orientat spre faţă și
instalat în poziţie greșită nu poate fi
asigurat corespunzător. În cazul
unei coliziuni, copilul ar putea lovi
ceva sau pe cineva din vehicul și ar
putea fi grav rănit sau chiar deceda.
Nu montaţi niciodată un scaun de
protecţie pentru copil pe scaunul
pentru pasagerul din faţă protejat
cu airbag:
Nu folosiţi NICIODATĂ un scaun
de protecţie pentru copil îndreptat
spre spate pe un scaun protejat de
un AIRBAG ACTIV în faţa
acestuia; poate surveni DECESUL
sau RĂNIREA GRAVĂ a
COPILULUI.
Scaunul de protecţie pentru copil
poate fi lovit la declanșarea
airbagului și mișcat din poziţia sa.
Într-o astfel de situaţie, un copil
aflat într-un scaun de protecţie
pentru copil poate fi grav rănit sau
poate deceda.
Echipamentul de siguranţă esenţial
Scaunul de protecţie pentru copil
2-29
Page 50 of 687

Dacă vehiculul dumneavoastră este
prevăzut cu un buton pentru
dezactivarea airbagului pasagerului,
setaţi întotdeauna butonul în poziţia
OFF (oprit) atunci când montaţi pe
scaunul pasagerului din faţă un
scaun de protecţie pentru copil
orientat spre spate.
Scaunul orientat spre faţă
AVERTISMENT
Nu instalaţi niciodată un scaun
pentru copil orientat spre faţă într-o
poziţie greșită:
Este periculoasă instalarea scaunului
pentru copil orientat spre faţă fără
consultarea în prealabil a tabelului
„Compatibilitatea scaunului de
protecţie pentru copil cu diferite
poziţii ale scaunului”. Un scaun
pentru copii orientat spre faţă și
instalat într-o poziţie greșită nu
poate fi asigurat corespunzător. În
cazul unei coliziuni, copilul ar putea
lovi ceva sau pe cineva din vehicul și
ar putea fi grav rănit sau chiar
deceda.
Nu instalaţi un scaun de protecţie
pentru copil îndreptat spre direcţia
de mers pe locul pasagerului din
faţă decât dacă nu există altă
variantă:
Într-o coliziune, forţa airbagului
care se declanșează poate cauza
vătămări grave sau decesul
copilului. Dacă nu puteţi evita
amplasarea pe locul pasagerului din
faţă a unui scaun de protecţie
pentru copil orientat cu faţa la
direcţia de mers, trageţi scaunul
pasagerului din faţă cât mai în spate
posibil și asiguraţi-vă că butonul de
dezactivare pentru airbagul
pasagerului faţă este în poziţia OFF
(oprit). Consultaţi secţiunea
„Butonul pentru dezactivarea
airbagului pasagerului din faţă”
(pagina 2-47).
Echipamentul de siguranţă esenţial
Scaunul de protecţie pentru copil
2-30
Page 51 of 687

tPoziţia de instalare a scaunului
pentru copil de vârstă medie
Scaunul de protecţie pentru copil de vârstă
medie se folosește numai orientat spre faţa
vehiculului.
Pentru poziţia de instalare a scaunului
pentru copil de vârstă medie, consultaţi
tabelul „Compatibilitatea scaunului de
protecţie pentru copil cu diferite poziţii ale
scaunului” (pagina 2-32).
AVERTISMENT
Nu instalaţi niciodată un scaun
pentru copil de vârstă medie într-o
poziţie greșită:
Este periculoasă instalarea unui
scaun pentru copil de vârstă medie
fără a consulta în prealabil tabelul
„Compatibilitatea scaunului de
protecţie pentru copil cu diferite
poziţii ale scaunului”. Un scaun
pentru copil de vârstă medie instalat
în poziţie greșită nu poate fi
asigurat în mod corespunzător. În
cazul unei coliziuni, copilul ar putea
lovi ceva sau pe cineva din vehicul și
ar putea fi grav rănit sau chiar
deceda.
Nu instalaţi un scaun de protecţie
pentru copil îndreptat spre direcţia
de mers pe locul pasagerului din
faţă decât dacă nu există altă
variantă:
Într-o coliziune, forţa airbagului
care se declanșează poate cauza
vătămări grave sau decesul
copilului. Dacă nu puteţi evita
amplasarea pe locul pasagerului din
faţă a unui scaun de protecţie
pentru copil orientat cu faţa la
direcţia de mers, trageţi scaunul
pasagerului din faţă cât mai în spate
posibil și asiguraţi-vă că butonul de
dezactivare pentru airbagul
pasagerului faţă este în poziţia OFF
(oprit). Consultaţi secţiunea
„Butonul pentru dezactivarea
airbagului pasagerului din faţă”
(pagina 2-47).
Echipamentul de siguranţă esenţial
Scaunul de protecţie pentru copil
2-31
Page 52 of 687

Tabelul compatibilităţii scaunului de protecţie pentru
copil cu diferite poziţii ale scaunului
(Europa și ţările care respectă reglementarea UNECE 16)
Informaţiile furnizate în acest tabel se referă la compatibilitatea scaunului de protecţie pentru
copil cu diverse poziţii de așezare. Pentru compatibilitatea montării scaunelor aparţinând
altor producători, citiţi cu atenţie instrucţiunile producătorului ce însoţesc scaunul de
protecţie pentru copil.
La montarea unui scaun de protecţie pentru copil, respectaţi următoarele instrucţiuni:
xDacă un scaun de protecţie pentru copil nu se fixează bine pe spătar din cauza tetierei,
reglaţi tetiera sau scoateţi-o astfel încât scaunul de protecţie pentru copil să se fixeze pe
spătar.
Consultaţi secţiunea „Tetierele” de la pagina 2-10.
xLa instalarea unui scaun de protecţie pentru copil pe scaunul din spate, reglaţi poziţia
scaunului din faţă astfel încât acesta să nu atingă scaunul de protecţie pentru copil.
Consultaţi secţiunea „Reglarea scaunelor” de la pagina 2-5.
xLa montarea unui scaun de protecţie pentru copil prevăzut cu o curea de fixare, scoateţi
tetiera.
Consultaţi secţiunea „Tetierele” de la pagina 2-10.
Scaunele de protecţie pentru copii ancorate cu bare ISOFIX
La instalarea unui scaun pentru copil pe scaunul din spate, consultaţi instrucţiunile pro-
ducătorului scaunului pentru copil și secţiunea „Utilizarea punctelor de ancorare ISOFIX”
de la pagina 2-37.
Grupa de greutateClasa de
mărimeDispoziti-
vul de
prindere
Poziţiile scaunului
Amplasarea siste-
mului ISOFIX în
vehicul
Scaunul din spate
(centru)Scaunul pasageru-
lui din faţă (lateral)
Scaunul din spate
(lateral)
Port-bebeFISO/L1 X X X
GISO/L2 X X X
(1) X X X
GRUPA 0
Până la 10 kgEISO/R1 IL X X
(1) X X X
GRUPA 0
Până la 13 kgEISO/R1 IL X X
DISO/R2 IL X X
CISO/R3 IL X X
(1) X X X
Echipamentul de siguranţă esenţial
Scaunul de protecţie pentru copil
2-32
Page 53 of 687

Grupa de greutateClasa de
mărimeDispoziti-
vul de
prindere
Poziţiile scaunului
Amplasarea siste-
mului ISOFIX în
vehicul
Scaunul din spate
(centru)Scaunul pasageru-
lui din faţă (lateral)
Scaunul din spate
(lateral)
GRUPA 1
9 kg Š 18 kgDISO/R2 IL X X
CISO/R3 IL X X
BISO/F2 IUF X X
B1 ISO/F2X IUF X X
AISO/F3 IUF X X
(1) X X X
GRUPA 2
15 kg Š 25 kg(1) X X X
GRUPA 3
22 kg Š 36 kg(1) X X X
(1) În cazul scaunelor de protecţie pentru copii care nu au marca clasei de mărime ISO/XX (de la A la G) pentru
grupa de greutate corespunzătoare, producătorul vehiculului trebuie să indice tipul scaunului ISOFIX de protecţie
pentru copil specific fiecărui vehicul pe care îl recomandă pentru fiecare poziţie.
Legenda literelor din tabelul de mai sus:
IUF = potrivit pentru scaunele ISOFIX universale de protecţie pentru copii orientate spre faţă, aprobate pentru
această grupă de greutate.
IL = potrivit pentru anumite scaune ISOFIX de protecţie pentru copii (CRS).
Aceste scaune ISOFIX de protecţie pentru copii sunt din categoriile „un anumit vehicul”, „limitat” sau
„semiuniversal”.
Poate fi instalat un scaun Mazda original de protecţie pentru copil. Referitor la scaunele de protecţie pentru copii
care pot fi montate, consultaţi catalogul de accesorii.
(Cu excepţia Europei)
În ceea ce privește scaunele de protecţie pentru copii care pot fi montate în vehiculul dumneavoastră Mazda,
consultaţi un service autorizat, recomandarea noastră fiind un reprezentant autorizat Mazda.
X = poziţie ISOFIX neadecvată pentru scaunele ISOFIX de protecţie pentru copiii din această grupă de greutate
și/sau această clasă de mărime.
Scaunele i-Size de protecţie pentru copii
Vehiculele cu marcajul indicat pe suprafaţa din faţă a unui spătar din spate sunt
certificate pentru scaunele i-Size de protecţie pentru copii.
La instalarea unui scaun pentru copil pe scaunul din spate, consultaţi instrucţiunile
producătorului scaunului pentru copil și secţiunea „Utilizarea punctelor de ancorare
ISOFIX” de la pagina 2-37.
Echipamentul de siguranţă esenţial
Scaunul de protecţie pentru copil
2-33
Page 54 of 687
Localizarea marcajului
Un scaun i-Size de protecţie pentru copil poate să fie instalat pe scaunul specificat, după
cum urmează:
Scaunul pasagerului din
faţăScaunul din spate (late-
ral)Scaunul din spate (cen-
tru)
Scaunele i-Size de protec-
ţie pentru copiiXi-UX
Legenda literelor din tabelul de mai sus:
i-U = potrivit pentru scaune i-Size „universale” de protecţie pentru copii îndreptate spre faţă și spre spate.
X = poziţia scaunului nu este potrivită pentru scaunele i-Size „universale” de protecţie pentru copii.
NOTĂ
xUn scaun i-Size de protecţie pentru copil se referă la un scaun de protecţie care a
dobândit certificarea de categorie i-Size conform reglementării UNECE 129.
xVehiculele cu marcajul indicat pe suprafaţa din faţă a unui spătar din spate nu sunt
certificate pentru scaunele i-Size de protecţie pentru copii.
Echipamentul de siguranţă esenţial
Scaunul de protecţie pentru copil
2-34
Page 55 of 687

Scaunele de protecţie pentru copii asigurate cu centura de siguranţă
Grupa dis-
pozitivuluiGrupa de
vârstăGrupa de
greutateTipul scau-
nului de pro-
tecţie pentru
copil
Scaunul pasagerului din
faţă
Scaunul
din spa-
te
(lateral)Scaunul
din spa-
te
(centru)Fără
buton
de de-
zactiva-
re air-
bagCu buton de de-
zactivare airbag
POR-
NIT
(airbag
activat)Oprit
(airbag
dezacti-
vat)
GRUPA 0Până la apro-
ximativ 9 luniMai puţin de
10 kgScaunul pen-
tru copil de
vârstă foarte
micăXXUUX
GRUPA 0
Până la apro-
ximativ 2 aniMai puţin de
13 kgScaunul pen-
tru copil de
vârstă foarte
micăXXUUX
GRUPA 1Între aproxi-
mativ 8 luni și
4 ani9 kg Š 18 kgScaunul pen-
tru copil de
vârstă micăUF UF U U X
GRUPA 2Între aproxi-
mativ 3 și 7
ani15 kg Š
25 kgScaunul pen-
tru copil de
vârstă medieUF UF U U X
GRUPA 3Între aproxi-
mativ 6 și 12
ani22 kg Š
36 kgScaunul pen-
tru copil de
vârstă medieUF UF U U X
Legenda literelor din tabelul de mai sus:
U = potrivit pentru scaune „universale” pentru copii aprobate pentru această grupă de greutate.
UF = potrivit pentru scaune „universale” de protecţie pentru copii îndreptate spre faţă aprobate pentru această grupă
de greutate.
X = poziţie a scaunului nepotrivită pentru copiii din această grupă de greutate.
(Alte ţări)
Respectaţi reglementările legale din ţara dumneavoastră privind utilizarea scaunului de
protecţie pentru copil.
Echipamentul de siguranţă esenţial
Scaunul de protecţie pentru copil
2-35
Page 56 of 687

Instalarea scaunelor de
protecţie pentru copii
tConsola de ancorare
Vehiculul este prevăzut cu console de
ancorare pentru scaunele de protecţie
pentru copii. Localizaţi poziţia fiecărui
dispozitiv de fixare cu ajutorul ilustraţiei.
Pentru a instala un scaun de protecţie
pentru copil, dacă scaunul este prevăzut cu
o tetieră, scoateţi-o. Respectaţi întotdeauna
manualul de instrucţiuni care însoţește
scaunul de protecţie pentru copil.
Amplasarea consolei de ancorare
Folosiţi amplasarea indicată a consolelor
de ancorare la instalarea unui scaun de
protecţie pentru copii prevăzut cu
ancorare.
Pentru scaunul
din stângaPentru scaunul
din dreapta
AVERTISMENT
Atașaţi întotdeauna cureaua de
fixare în poziţia corectă a
dispozitivului de ancorare:
Atașarea curelei de fixare într-o
poziţie incorectă a dispozitivului de
ancorare este periculoasă. În cazul
unei coliziuni, cureaua de fixare
poate aluneca de pe tetieră și poate
slăbi scaunul de protecţie pentru
copil. Dacă scaunul de protecţie
pentru copil se deplasează, aceasta
poate duce la rănirea sau decesul
copilului.
Demontaţi întotdeauna tetiera și
montaţi scaunul de protecţie pentru
copil:
Instalarea unui scaun de protecţie
pentru copil fără a demonta tetiera
este periculoasă. Este posibil ca
scaunul de protecţie pentru copil să
nu poată fi montat corect, ceea ce
poate duce la rănirea sau decesul
copilului în cazul unei coliziuni.
Curea de fixare
Înainte
Echipamentul de siguranţă esenţial
Scaunul de protecţie pentru copil
2-36