Page 217 of 324

215
Baterie de 12 V
Instrucțiuni pentru pornirea motorului cu
ajutorul altei baterii sau încărcarea bateriei
descărcate.
Generalități
Baterii de pornire cu acid și plumb
Bateriile conțin substanțe nocive, cum ar
fi acidul sulfuric și plumbul.
Acestea trebuie eliminate cu respectarea
prevederilor legale. Nu se aruncă în
niciun caz la gunoiul menajer.
Predați bateriile uzate de orice tip la un
punct de colectare specializat.
Înainte de a manipula bateria, protejați-vă
ochii și fața.
Orice operație la o baterie trebuie
efectuată într-un mediu aerisit, ferit de foc
deschis sau surse de scântei, pentru a
evita orice risc de explozie sau incendiu.
Spălați-vă mâinile la terminarea
operațiilor. Versiunile echipate cu sistemul Stop &
Start au o baterie cu plumb, de 12
V, cu
tehnologie și caracteristici specifice.
Înlocuirea acesteia se va face numai
de un dealer PEUGEOT sau un Ser vice
autorizat.
Înainte de orice inter venție
Imobilizați vehiculul, acționați frâna
de staționare, treceți cutia de viteze la
punctul mort, apoi decuplați contactul.
Verificați ca toate echipamentele electrice
să fie oprite.
Acces la baterie
F Îndepărtați capacul din plastic pentru a ajunge la borna (+).
Borna (-) a bateriei nu este accesibilă. Un punct
de masă detașat este amplasat pe motor.
Bateria este amplasată în compartimentul
motorului.
Pentru a avea acces la acestea:
F
D
eschideţi capota folosind maneta din
interior, apoi pe cea din exterior.
F
F
ixaţi tija de susţinere a capotei.
Pornire cu ajutorul altei
baterii
Dacă bateria vehiculului este descărcată,
motorul poate fi pornit folosind o baterie de
rezer vă (externă sau de pe un alt vehicul) și
cabluri sau o stație de încărcare baterii. Nu porniți niciodată motorul prin
conectarea unui redresor.
Nu utilizați niciodată o stație de încărcare
baterii de 24
V sau mai mult.
Verificați în prealabil dacă bateria de
rezer vă are o tensiune nominală de 12
V
și o capacitate minimă egală cu cea a
bateriei descărcate.
Cele două vehicule nu trebuie să se
atingă.
Opriți toți consumatorii din cele două
vehicule (sistem audio, ștergătoare, lumini
e t c .) .
Așezați cablurile de pornire astfel încât să
nu ajungă aproape de păr țile mobile ale
motorului (ventilator, curele etc.).
Nu deconectați borna (+) cât timp motorul
este în funcțiune.
8
În caz de pană
Page 218 of 324

216
F Porniți motorul vehiculului de depanare, apoi lăsați-l să meargă câteva minute.
F
A
cționați demarorul vehiculului în pană și
lăsați motorul să funcționeze.
Dacă motorul nu pornește imediat, tăiați
contactul și așteptați puțin înainte de a încerca
din nou.
F
A
șteptați revenirea la ralanti.
F
D
econectați cablurile în ordine inversă .
F
R
emontați protecția de plastic al bornei (+),
dacă vehiculul este prevăzut cu această
componentă.
F
L
ăsați motorul să meargă cel puțin 30 de
minute, cu vehiculul pornit sau oprit, pentru
a permite bateriei să atingă un nivel de
încărcare suficient.
Unele funcții, printre care și Stop & Start,
nu sunt disponibile cât timp bateria nu a
atins un nivel de încărcare suficient.Încărcarea bateriei cu un
redresor
Pentru a asigura o longevitate maximă a
bateriei, aceasta trebuie să aibă mereu un nivel
de încărcare suficient.
În unele cazuri, poate fi necesară încărcarea
bateriei:
-
d
acă parcurgeți în mod repetat trasee
scurte,
-
în v
ederea unei staționări prelungite de mai
multe săptămâni.
Contactați un dealer PEUGEOT sau un Ser vice
autorizat.
Dacă intenționați să încărcați pe cont
propriu bateria vehiculului, folosiți exclusiv
un redresor compatibil cu bateriile cu acid
și plumb cu o tensiune nominală de 12
V.
Respectați instrucțiunile de utilizare date
de producătorul redresorului.
Nu inversați niciodată polaritățile.
Nu este necesară deconectarea bateriei.
F
T
aiati contactul.
F
D
ecuplați toți consumatorii electrici (sistem
audio, iluminare, ștergătoare etc.).
F
R
idicați protecția de plastic a bornei (+),
dacă vehiculul este echipat cu această
componentă.
F
C
onectați cablul roșu la borna (+) a bateriei
în pană A (la cotul metalic), apoi la borna
(+) a bateriei de rezer vă B sau a stației de
încărcare.
F
C
onectați un capăt al cablului verde sau
negru la borna (-) a bateriei de rezer vă B
sau a stației de încărcare (sau la masa
vehiculului de depanare).
F
C
onectați celălalt capăt al cablului
verde sau negru la punctul de masă C al
vehiculului în pană.
Page 219 of 324

217
Nu încercați niciodată să încărcați o
baterie înghețată – Pericol de explozie!
Dacă bateria a înghețat, controlați-o
la un dealer PEUGEOT sau la un
Ser vice autorizat care va verifica dacă
componentele interne nu sunt deteriorate
și dacă carcasa nu este fisurată, ceea ce
ar implica riscul scurgerilor de acid toxic
și coroziv.
F
O
priți redresorul B înainte de a conecta
cablurile la baterie, pentru a evita
eventualele scântei periculoase.
F
V
erificați cablurile redresorului: acestea
trebuie să fie în stare bună.
F
D
acă vehiculul este echipat cu această
componentă, ridicați masca din plastic de
pe borna (+).
F
C
onectați cablurile redresorului B , după
cum urmează:
-
c
ablul pozitiv de culoare roșie (+) la borna
(+) a bateriei A ,
-
c
ablul negativ de culoare neagră (-) la
punctul de masă C de pe vehicul.
F
L
a terminarea operației de încărcare,
decuplați redresorul B înainte de a
deconecta cablurile de la bateria A .Dacă această etichetă este prezentă,
este imperativă utilizarea exclusivă a
unui redresor de 12
V. În caz contrar,
există riscul deteriorării ireversibile
a echipamentelor electrice aferente
sistemului Stop & Start.
Este posibil ca sistemul Stop & Start să nu
funcționeze în timpul deplasării de după
prima pornire a motorului.
În acest caz, sistemul nu va fi disponibil
din nou decât după o perioadă de
imobilizare continuă a vehiculului.
Durata acesteia depinde de temperatura
ambiantă și de nivelul de încărcare a
bateriei (până la aproximativ 8 ore).
Deconectarea bateriei
Pentru a menține un nivel de încărcare
suficient care să permită pornirea motorului,
se recomandă debranșarea bateriei în
cazul imobilizării pe o durată de timp mai
îndelungată.
Înainte de deconectarea bateriei:
F
în
chideţi toate deschiderile (uşi, portbagaj,
geamuri, plafon),
F
o
priți toți consumatorii electrici (sistem
audio, ștergătoare de geam, iluminare etc.),
F
t
aiati contactul și așteptaţi patru minute.
La baterie, este suficientă numai debranşarea
cablului de la borna (+).
Colier cu montare rapidă
Deconectare de la borna (+)
F
R
idicați clapeta A la maximum, pentru a
debloca colierul B .
F
Î
ndepărtați colierul B prin ridicare.
8
În caz de pană
Page 220 of 324

218
După reconectarea bateriei
După reconectarea bateriei, cuplați contactul
și așteptați 1 minut înainte de a porni, pentru
a permite inițializarea tuturor sistemelor
electronice. Dacă și în acest mod persistă
unele perturbări ușoare, consultați un dealer
PEUGEOT sau un Ser vice autorizat.
Conform indicațiilor din rubrica
corespunzătoare, trebuie să reinițializați singuri
(în funcție de versiune):
-
c
heia cu telecomandă,
-
s
torul(urile) acționat(e) electric,
-
e
tc.
Este posibil ca sistemul Stop & Start să nu
funcționeze în timpul deplasării de după
prima pornire a motorului.
În acest caz, sistemul nu va fi disponibil
din nou decât după o perioadă de
imobilizare continuă a vehiculului.
Durata acesteia depinde de temperatura
ambiantă și de nivelul de încărcare a
bateriei (până la aproximativ 8 ore).
Remorcare
Procedura de remorcare a vehiculului sau de
remorcare a unui alt vehicul cu acesta, folosind
un inel de remorcare detașabil.
Acces la instrumente
Inelul de remorcare se află în portbagaj, sub
podeaua acestuia.
Pentru a avea acces la acestea:
F
d
eschideți portbagajul,
F
r
idicați podeaua,
F
s
coateți inelul de remorcare din suport.
Reconectare la borna (+)
Nu for țați când apăsați clapeta: în cazul
în care colierul este așezat incorect,
blocarea este imposibilă; reluați
procedura.
F Ridicați clapeta A la maximum.
F A șezați la loc colierul B în poziția deschis pe
borna (+).
F
A
păsați pe colierul B până când se așază
corect pe borna bateriei.
F
C
oborâți clapeta A pentru a bloca colierul B .
În caz de pană
Page 221 of 324

219
Remorcarea vehiculului
propriu
Aduceți maneta de viteze în punctul mort.
Nerespectarea acestei particularităţi poate
duce la deteriorarea unor subansamble
din sistemul de frânare şi la lipsa asistării
la frânare la repornirea motorului.
Remorcarea altui vehiculRecomandări generale
Respectați legislația în vigoare în țara în
care călătoriți.
Asigurați-vă că greutatea vehiculului
tractor este mai mare de cea a vehiculului
tractat.
Șoferul trebuie să rămână la volanul
vehiculului tractat și trebuie să aibă un
permis de conducere valabil.
Dacă se tractează cu toate cele patru
roți pe sol, utilizați întotdeauna o bară de
remorcare omologată; corzile și chingile
sunt interzise.
Vehiculul tractor trebuie să pornească
u ș o r.
Când vehiculul este tractat cu motorul
oprit, frânarea și direcția asistată sunt
inactive.
În următoarele cazuri, este obligatoriu
să apelați la un profesionist pentru
remorcare:
-
v
ehicul în pană pe autostradă sau pe
un drum expres,
-
v
ehicule cu tracțiune pe patru roți,
-
i
mposibilitatea trecerii cutiei de viteze
în punctul neutru, a deblocării direcției
sau a eliberării frânei de parcare,
-
în c
azul imposibilității remorcării unui
vehicul cu cutie de viteze automată, cu
motorul pornit,
-
t
ractare cu numai două roți pe sol,
-
l
ipsa unei bare de remorcare
omologate etc.
F
Î
n bara de protecție față, glisați știftul
central al plăcii spre capătul superior (ca n
figura de mai sus) pentru a-l desprinde.
F
Î
nșurubați complet inelul de remorcare.
F
I
nstalați bara de tractare.
F
A
prindeți luminile de avarie.
F
P
orniți ușor și rulați încet, pe o distanță
scurtă. F
Î
nșurubați complet inelul de remorcare.
F
I
nstalați bara de tractare.
F
A
prindeți luminile de avarie.
F
P
orniți ușor și rulați încet, pe o distanță
scurtă.
8
În caz de pană
Page 222 of 324

220
Pentru mai multe informaţii privind Frâna
de parcare electrică şi mai ales parcarea
vehiculului cu frâna eliberată, consultaţi
secţiunea corespunzătoare.
Pană de carburant
(Diesel)
La vehiculele echipate cu motor Diesel, în
caz de pană de carburant, este necesară
reamorsarea circuitului de carburant.
Pentru toate versiunile, cu excepția BlueHDi,
consultați desenul corespunzător reprezentând
compartimentul motorului.Pentru mai multe informații privind
Selectorul de carburant Diesel ,
consultați rubrica corespunzătoare.
Dacă motorul nu pornește la prima
încercare, nu insistați. Reluați procedura.
Cu motoare BlueHDi 100
S&S BVM5, BlueHDi 115
S&S și BlueHDi 120 S&S
Cu motoare BlueHDi 100
S&S BVM6, BlueHDi 130
S&S șiBlueHDi 180 S&S
F Adăugați în rezer vorul de carburant cel puțin 5 litri de motorină.
F
P
uneți contactul, fără a porni motorul.
F
A
șteptați aproximativ 1 minut și tăiați
contactul.
F
A
cționați demarorul pentru a pune în
funcțiune motorul.
Dacă motorul nu pornește, repetați procedura.
Alte motoare
F Adăugați cel puțin cinci litri de motorină în rezer vorul de carburant.
F
D
eschideți capota motorului.
F
D
acă este necesar, desprindeți masca
decorativă a motorului, pentru a avea acces
la pompa de reamorsare.
F
A
cționați pompa de reamorsare până la
întărirea acesteia (prima apăsare poate fi
dură).
F
A
cționați demarorul pentru a porni motorul
(dacă motorul nu pornește la prima
încercare, așteptați aproximativ 15
secunde,
apoi reluați).
F
D
acă nu apare niciun rezultat după câteva
încercări, acționați din nou pompa de
reamorsare, apoi porniți motorul.
F
R
emontați masca decorativă pe poziție și
fixați-o.
F
Î
nchideți capota motorului.
F
A
dăugați în rezer vorul de carburant cel
puțin 5
litri de motorină.
F
P
uneți contactul, fără a porni motorul.
F
A
șteptați aproximativ 6
secunde și tăiați
contactul.
F
R
epetați operația de 10 ori.
F
A
cționați demarorul pentru a pune în
funcțiune motorul.
În caz de pană
Page 223 of 324

221
Caracteristici, motorizări
și sarcini remorcabile
Motorizări
Caracteristicile motorului vehiculului sunt
trecute în certificatul de înmatriculare, precum
și în documentația comercială.Puterea maximă corespunde valorii
omologate pe motor la stand, cu
respectarea condițiilor definite în
reglementarea europeană
(Directiva 1999/99/CE).
Pentru mai multe informații, contactați un
dealer PEUGEOT sau un Ser vice autorizat.
Mase și sarcini remorcabile
Valorile maselor și ale sarcinilor remorcabile
corespunzătoare vehiculului sunt trecute în
certificatul de înmatriculare, precum și în
documentația comercială.
Aceste valori se regăsesc și pe plăcuța sau
eticheta constructorului.
Pentru mai multe informații, contactați un
dealer PEUGEOT sau un Ser vice autorizat. Valorile MTR A și ale sarcinilor remorcabile
indicate sunt valabile până la o altitudine
maximă de 1.000
metri. Sarcina remorcabilă
trebuie redusă cu 10% pentru fiecare palier de
1.000 metri suplimentari.
Sarcina maximă autorizată corespunde masei
permise pe dispozitivul de remorcare.
Temperaturile exterioare ridicate pot
antrena scăderi ale per formanțelor
vehiculului pentru a proteja motorul. Când
temperatura exterioară este mai mare de
37° C, reduceți sarcina remorcabilă.
Remorcarea cu un vehicul puțin încărcat
poate afecta ținuta de drum.
Tractarea unei remorci mărește distanța
de frânare.
În cazul remorcării, nu depășiți viteza de
100 km/h (respectați legislația locală în
vigoare).
Dacă temperatura exterioară este ridicată,
este recomandat să lăsați motorul pornit
timp de 1-2
minute după ce opriți vehiculul,
pentru a-i permite să se răcească.
9
Caracteristici tehnice
Page 224 of 324
222
Motorizări și sarcini remorcabile – BENZINĂ
MotorizăriPureTech 110 S&S BVM5 PureTech 110 S&S BVM6 PureTech 110 BVM5
Cutii de viteze Manuală, 5 trepteManuală, 6 trepteManuală, 5 trepte
Cod EB2DT BE5EB2ADT STT MB6 EB2DTM BE5
Tipuri de caroserie BerlinăSWBerlină SWBerlină SW
Tip, Variantă, Versiune LPHNZBLRHNZB LPHNPPLRHNPP LPH N VA LR H N VA
Cilindree (cm
3) 1.1 9 91.1 9 91.1 9 9
Putere max.: Norma CEE (kW) 818181
Carburant Fără plumbFără plumbFără plumb
Remorcă frânată (în limita MTR A) (kg)
în pantă de 10% sau 12% 1. 20 0
1.1 0 01. 3151. 20 0 1. 20 0 1.1 0 0
Remorcă nefrânată (kg) 575630 575630 575630
Sarcina maximă verticală admisă pe dispozitivul de remorcare (kg)75 7175 7175 71
Caracteristici tehnice