Sistemul de asistenţă pentru recunoaşterea distanţei(DRSS)
*
DRSS măsoară distanţa dintre vehiculul dumneavoastră şi un vehicul din faţă folosind un
senzor radar (din faţă) în timp ce viteza vehiculului este de cel puţin 30 km/h şi dacă
vehiculul dumneavoastră se apropie de un vehicul din faţă mai m ult decât este adecvat
pentru păstrarea distanţei dintre vehicule în funcţie de viteza vehiculului, apare o notificare
în afişajul pentru conducerea activă care vă recomandă să păstraţi o distanţă adecvată faţă de
vehiculul din faţă.
AVERTISMENT
Nu vă bazaţi numai pe DRSS și conduceţi întotdeauna cu atenţie:
Posibilitatea de a detecta vehiculu l din faţă este limitată în funcţie de tipul acestuia, condiţiile
meteo și condiţiile din trafic. De aceea, dacă pedalele de acceleraţie
și de frână nu sunt
acţionate corect, aceasta ar putea duce la un accident. Verificaţi întotdeauna siguranţa zonei
din jur și apăsaţi pe pedala de frână sau de a cceleraţie în timp ce menţineţi o distanţă mai
sigură faţă de vehiculele din fa ţă sau care vin din sens opus.
NOTĂ
•DRSS ac ţioneaz ă numai atunci când sunt respectate toate condi ţiile urm ătoare:
•Contactul este în pozi ţia ON (pornit).
•DRSS este activat.
•Maneta selectorului este în alt ă pozi ţie decât mar şarier (R).
•Viteza vehiculului este de 30 km/h sau mai mare.
•Obiectele care activeaz ă sistemul sunt vehicule cu 4 roţ i.
•DRSS poate să opereze şi în prezen ţa motocicletelor şi a bicicletelor.
•Este posibil ca DRSS s ă nu opereze în urm ătoarele condi ţii:
•Sistemul de control dinamic al stabilit ăţii (DSC) are o defec ţiune.
•Vehiculul din fa ţă se deplaseaz ă cu o vitez ă extrem de sc ăzut ă.
•Sistemul nu opereaz ă cu urm ătoarele obiecte:
•Vehicule care se apropie din direc ţie opus ă.
•Obiecte sta ţionare (vehicule oprite, obstacole)
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-170*Anumite modele.
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
Alerta pentru atenţia scăzută a şoferului (DAA)*
DAA este un sistem care detectează oboseala şi atenţia scăzută a şoferului şi îl încurajează
să facă o pauză.
Atunci când vehiculul este condus între liniile benzilor de rul are, cu viteze între 65 şi 140
km/h, DAA estimează oboseala acumulată şi atenţia scăzută a şof erului în baza informaţiilor
de la camera anterioară de detectare (FSC) şi alte informaţii d espre vehicul şi încurajează
şoferul să facă o pauză folosin d o indicaţie din afişajul pentru informaţii multiple şi un sunet
de avertizare.
Folosiţi DAA pe drumuri e xpres sau autostrăzi.
Consultaţi secţiunea „Camera ante rioară de detectare” (FSC) de la pagina 4-273.
AVERTISMENT
Nu vă bazaţi numai pe DAA
și conduceţi întotdeauna cu atenţie:
DAA detectează oboseala și atenţia scăzută a șoferului și îl încurajează să facă o pauză, totuși, nu este
proiectat să împiedice devierea vehiculului. Dacă vă
bazaţi prea mult pe DAA, aceasta ar putea să ducă
la un accident. Conduceţi cu atenţie și acţionaţi corespunzător volanul.
În plus, este posibil ca sistemul să nu poată să detecteze corect oboseala și atenţia scăzută a
șoferului, în funcţie de condiţiile din trafic și de conducere. Pentru o conducere mai sigură,
șoferul trebuie să se odihnească suficient.
NOT Ă
•DAA ac ţioneaz ă numai atunci când sunt respectate toate condi ţiile urm ătoare.
•Viteza vehiculului este între 65 şi 140 km/h.
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-174*Anumite modele.
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
•Sistemul detectează liniile albe (galbene) ale benzii de rulare.
•Sistemul a finalizat înv ăţarea datelor despre conducere ale şoferului.
•DAA nu func ţioneaz ă în urmă toarele condi ţii.
•Viteza vehiculului este mai mic ă de aproximativ 65 km/h.
•Viteza vehiculului dep ăşeşte aproximativ 140 km/h
•Vehiculul ia o curb ă strâns ă.
•Vehiculul schimb ă banda de rulare.
•Sistemul nu poate detecta liniile albe (galbene) ale benzii.
•Este posibil ca DAA s ă nu opereze normal în urm ătoarele condi ţii.
•Liniile albe (galbene) ale benzii sunt mai pu ţin vizibile din cauza murd ăriei sau a
vopselei şterse/neuniforme.
•Vehiculul este zdruncinat sau leg ănat continuu de vântul puternic sau drumurile
accidentate.
•Vehiculul este condus agresiv.
•La schimbarea frecvent ă a benzilor de rulare.
•DAA detecteaz ă oboseala şi aten ţia sc ăzut ă a şoferului în baza datelor despre conducere
atunci când vehiculul este condus la aproximat iv 65 - 140 km/h pentru aproximativ 20 de
minute. Datele despre conducere vor fi resetate în urm ătoarele condi ţii.
•Vehiculul este oprit pentru 15 minute sau mai mult.
•Vehiculul este condus cu mai pu ţin de aproximativ 65 km/h timp de aproximativ 30 de
minute.
•Contactul este decuplat.
•Dup ă ce DAA a afiş at primul mesaj care recomand ă odihna, nu îl afi şeaz ă pe urm ătorul
decât peste 45 de minute.
Afişajul alertei pentru atenţia
scăzută a şoferului (DAA)
Atunci când sistemul detectează oboseala
sau atenţia scăzută a şoferului, activează
sunetul de avertizare şi afişează o alertă în
afişajul pentru inf ormaţii multiple.
Alertă pentru atenția
scăzută a șoferului
E timpul pentru o pauză
Anularea alertei pentru atenţia
scăzută a şoferului (DAA)
DAA poate să fie setat să nu se activeze.
Consultaţi secţiunea „Funcţiile de
personalizare” de la pagina 9-16.
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-175
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
(Cu monitor de vizualizare 360°)
Indicaţia de avertizare a RCTA din monitorul de vizualizare 360° este, de asemenea,
sincronizată cu indicatorul luminos de avertizare al sistemului de monitorizare a
punctelor moarte (BSM) d in oglinzile laterale.
Cu monitor de
vizualizare 360°
Fără monitor de
vizualizare 360°
AVERTISMENT
Verificaţi întotdeauna vizual zona din jur înainte de a intra în marșarier:
Sistemul este proiectat numai să vă ajute la
verificarea vehiculelor din spate atunci când
conduceţi în marșarier. Din cauza unor limită ri ale funcţionării sistemului, este posibil ca
indicatoarele luminoase de avertizare ale si stemului de monitorizare a punctelor moarte
(BSM) să nu lumineze scurt sau activarea acesto ra ar putea să fie întârziată chiar dacă un
vehicul se află în spatele vehiculului dumnea voastră. Este responsabilitatea dumneavoastră
ca șofer să verificaţi partea din spate.
NOT Ă
•În urm ătoarele cazuri, indicatorul luminos pent ru monitorizarea punctelor moarte (BSM)
oprit ă se aprinde şi func ţionarea sistemului este oprit ă. Dac ă indicatorul luminos pentru
monitorizarea punctelor moarte (BSM) oprit ă r ămâne aprins, solicita ţi cât mai repede
posibil verificarea vehiculului la un reprezentant autorizat Mazda.
•A ap ărut o problemă la sistem, inclusiv la indicatoarele luminoase de avertizare ale
sistemului de monitorizare a punctelor moarte (BSM).
•A ap ărut o devia ţie mare a pozi ţiei de instalare a senzorului radar (din spate) de pe
vehicul.
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-177
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
Dacă există o problemă cu sistemul MRCC, un mesaj apare în afişajul pentru informaţii multiple.
Verificaţi afişajul central pentru a analiza problema şi apoi solicitaţi controlul vehiculului la un service
autorizat, recomandarea noastră fiind un reprezentant autorizat Mazda.
Consultaţi secţiunea „Mesajul indicat pe afişaj” de la pagina 7-66.
Avertizarea de proximitate
Dacă vehiculul dumneavoastră se apropie rapid de vehiculul din faţă deoarece vehiculul din
faţă a frânat brusc în timp ce vă deplasaţi cu controlul distan ţei dintre vehicule, semnalul
sonor de avertizare se activează şi avertizarea de frânare este indicată în afişaj. Verificaţi
întotdeauna siguranţa zonei din jur şi apăsaţi pe pedala de frâ nă în timp ce păstraţi o distanţă
mai sigură faţă de vehiculul din faţă. În plus, păstraţi o distanţă mai sigură faţă de vehiculele
din spatele dumneavoastră.
FRÂNĂ!
NOT Ă
În urm ătoarele cazuri, este posibil ca avertiză rile şi frânele s ă nu ac ţioneze chiar dac ă
vehicul dumneavoastr ă începe să se apropie de vehiculul din fa ţă.
•Conduce ţi vehiculul cu aceea şi vitez ă cu vehiculul din fa ţă.
•Imediat dup ă ce sistemul MRCC a fost setat.
•Imediat dup ă ce pedala de accelera ţie a fost eliberat ă.
•Un alt vehicul intră brusc pe banda de rulare.
Setarea sistemului
Sistemul MRCC acţionează numai atunci când sunt respectate toat e condiţiile următoare.
•Viteza vehiculului este următoarea:
•(Modelele pentru Europa)
Aproximativ 30 km/h - 200 km/h
•(Cu excepţia modelelor pentru Europa)
Aproximativ 30 km/h - 145 km/h
•MRCC este activat.
•Pedala de frână nu este apăsată.
•Frâna electrică de parcare (EPB) este eliberată (indicatorul lu minos al frânei electrice de
parcare (EPB) este oprit).
•Nu există nicio problemă cu DSC.
•Toate uşile sunt închise.
•Centura de siguranţă a ş oferului este cuplată.
•Schimbătorul de viteze este în altă poziţie decât marşarier (R) sau neutru (N).
•Pedala de ambreiaj nu este apăsată.
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-183
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
Afişajul cererii de trecere într-o treaptă superioară/inferioar ă
Afişajul cererii de trecere într-o treaptă superioară sau inferioară din afişajul pentru
conducerea activă sau afişajul pentru informaţii multiple poate fi indicat în timp ce MRCC
funcţionează. Dacă acest lucru s e întâmplă, schimbaţi treapta d e viteză pentru că cea folosită
nu este corespunzătoare.
Cererea Indicaţia pe afişaj
Afişaj pentru informaţii multiple Afişajul pentru conducere acti vă
Trecerea într-o treaptă superioară de
viteză
Trecere într-o
treaptă superi-
oară de viteză
Trecerea într-o treaptă inferioară de
vitezăTrecere într-o treaptă inferi-
oară de viteză
NOT Ă
Dacă treapta de vitez ă nu este schimbat ă cu una superioar ă/inferioar ă chiar dac ă indica ţia
de cerere a trecerii într-o treapt ă superioar ă/inferioar ă este afi şat ă, o sarcin ă va fi aplicat ă
pe motor ş i este posibil ca sistemul MRCC s ă fie anulat automat altfel motorul s-ar putea
defecta.
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-189
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
Avertizarea de proximitate
Dacă vehiculul dumneavoastră se apropie rapid de vehiculul din faţă deoarece vehiculul din
faţă a frânat brusc în timp ce vă deplasaţi cu controlul distan ţei dintre vehicule, semnalul
sonor de avertizare se activează şi avertizarea de frânare este indicată în afişaj. Verificaţi
întotdeauna siguranţa zonei din jur şi apăsaţi pe pedala de frâ nă în timp ce păstraţi o distanţă
mai sigură faţă de vehiculul din faţă. În plus, păstraţi o distanţă mai sigură faţă de vehiculele
din spatele dumneavoastră.
FRÂNĂ!
NOT Ă
În urm ătoarele cazuri, este posibil ca avertiză rile şi frânele s ă nu ac ţioneze chiar dac ă
vehicul dumneavoastr ă începe să se apropie de vehiculul din fa ţă.
•Conduce ţi vehiculul cu aceea şi vitez ă cu vehiculul din fa ţă.
•Imediat dup ă ce sistemul MRCC cu func ţia Stop & Go a fost setat.
•Imediat dup ă ce pedala de accelera ţie a fost eliberat ă.
•Un alt vehicul intră brusc pe banda de rulare.
Setarea sistemului
Sistemul MRCC cu funcţia Stop & Go acţionează numai atunci când sunt respectate toate
condiţiile următoare.
•Viteza vehiculului este următoarea:
•(Modelele pentru Europa)
Aproximativ 0 km/h - 200 km/h
•(Cu excepţia modelel or pentru Europa)
Aproximativ 0 km/h - 145 km/h
•MRCC cu funcţia Stop & Go este activat.
•Pedala de frână nu este apăsată.
•Frâna de parcare este eliberată (indicatorul luminos al frânei electrice de parcare (EPB)
este oprit).
•Nu există nicio problemă cu DSC.
•Toate uşile sunt închise.
•Centura de siguranţă a ş oferului este cuplată.
•Maneta selectorului este în poz iţia de conducere (D) sau manual ă (M) (modul manual).
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-197
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
AVERTISMENT
Nu vă bazaţi în totalitate pe LAS & LDWS:
LAS & LDWS nu este un sistem de conducere automată. În plus, sistemul nu este conceput
să compenseze lipsa de atenţie a șoferului
și dacă vă bazaţi prea mult pe sistem, aceasta ar
putea duce la un accident.
Abilitatea de detectare a LAS & LDWS este li mitată. Păstraţi întotdeauna direcţia folosind
volanul și conduceţi cu atenţie.
Nu folosiţi LAS & LDWS în următoarele cazuri:
Este posibil ca sistemul să nu funcţioneze co respunzător în funcţie de condiţiile de conducere
efective, rezultatul fiind un accident.
Conducerea pe drumuri cu curbe strânse.
Conducerea în condiţii meteorologice dificile (ploaie, ceaţă și zăpadă).
Drumuri alunecoase, precum drumurile acoperite cu polei sau zăpadă.
Drumuri cu trafic aglomerat și dist anţă insuficientă între vehicule.
Drumuri fără linii albe (galbene) pentru banda de rulare.
Drumuri înguste cauzate de construcţia de drumuri sau închiderea benzilor.
Vehiculul este condus pe o bandă temporară sau o secţiune cu o bandă închisă rezultând
din construcţia de drumuri unde pot să fie linii multiple albe (galbene) ale benzilor sau
acestea sunt întrerupte.
Vehiculul este condus pe alte drumur i decât cele expres și autostrăzi.
Presiunile din pneuri nu sunt reglate conform presiunii specificate.
Sunt folosite anvelope cu diferite dimens iuni, precum o roată de rezervă de urgenţă.
AT E N Ţ I E
Luaţi următoarele măsuri de precauţie astfel încât LAS & LDWS să funcţioneze normal.
Nu modificaţi suspensiile.
Folosiţi întotdeauna anvelope de tipul
și dimensiunea specificate pentru roţile din faţă
și
cele din spate. Pentru înlocuirea anvelo pelor, consultaţi un service autorizat,
recomandarea noastră fiind un reprezentant autorizat Mazda.
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-210
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58