Page 137 of 203

Conducerea şi utilizarea autovehiculului135
Emisiile de CO2 (combinate) se
încadrează într-o gamă de 179 până
la 155 g/km.
Pentru valorile specifice
autovehiculului dumneavoastră,
consultaţi Certificatul de conformitate
CEE care însoţeşte autovehiculul sau alte documente de înregistrare
naţionale.
Informaţii generale Consumul oficial de combustibil şi
cifrele specifice privind emisiile de
CO 2 menţionate se referă la modelul
de bază din UE, cu echipare
standard.
Datele privind consumul de
combustibil şi datele privind emisiile
de CO 2 sunt determinate conform
Regulamentului R (CE) nr. 715/2007
(în versiunea cea mai recentă
aplicabilă), luând în considerare
masa autovehiculului în stare de
funcţionare, astfel cum este specificat în regulament.
Cifrele sunt furnizate numai pentru
comparaţii între diverse versiuni ale
autovehiculului şi nu trebuieconsiderate ca o garanţie a
consumului real de combustibil al
unui anumit autovehicul.
Echipamentele suplimentare pot
duce la obţinerea unor rezultate uşor
mai mari decât cifrele privind
consumul de combustibil şi emisiile
de CO
2 menţionate. În plus, consumul
de combustibil este dependent de
stilul personal de conducere, precum
şi de condiţiile de trafic şi de starea
carosabilului.Cârligul de tractare
Informaţii generale Vă recomandăm să apelaţi la un
atelier service pentru montarea
ulterioară a unui echipament de
tractare. Ar putea fi necesare
modificări care pot afecta sistemul de răcire, scuturile termice sau alte
echipamente. Utilizaţi numai
echipamente de tractare omologate
pentru autovehiculul dumneavoastră.
Caracteristici de
conducere şi sugestii
referitoare la tractare În cazul remorcilor dotate cu frână,
ataşaţi cablul cu buclă pentru
prevenirea desprinderii.
Înainte de ataşarea unei remorci,
gresaţi cuplajul sferic de tractare.
Însă nu procedaţi la gresarea
cuplajului sferic de tractare dacă se
utilizează un stabilizator ce
acţionează asupra cuplajului pentru
reducerea mişcărilor oscilante.
Page 138 of 203

136Conducerea şi utilizarea autovehiculului
Pentru remorci cu stabilitate joasă,
este recomandată utilizarea unui stabilizator.
Nu trebuie depăşită viteza maximă de
80 km/h, chiar şi în ţările în care este
permisă o viteză mai mare.
Dacă remorca începe să aibă mişcări oscilante, reduceţi viteza, nu încercaţi
să corectaţi din direcţie, şi frânaţi
puternic dacă este necesar.
La abordarea unei pante, conduceţi
în aceeaşi treaptă de viteză cu care
v-aţi deplasa în rampă, cu o viteză similară.
Corectaţi presiunea în anvelope la
valoarea specificată pentru sarcină maximă 3 190.
Tractarea unei remorci Încărcătura remorcii
Sarcina maximă autorizată a remorcii depinde de autovehicul şi de motor,
depăşirea acestei valori nefiind
permisă. Sarcina reală a remorcii
reprezintă diferenţa dintre masa realăbrută a remorcii şi valoarea reală a
sarcinii pe cupla de tractare când remorca este ataşată.
Sarcinile autorizate pentru remorci
sunt menţionate în documentaţia
autovehiculului. În general, pot
aborda rampe cu înclinaţie de
maximum 12 %.
Sarcina maximă autorizată a remorcii este valabilă pentru rampe cu
înclinaţii în limitele specificate şi
altitudini de până la 1 000 metri peste
nivelul mării. Având în vedere că
puterea motorului scade odată cu
creşterea altitudinii din cauza
rarefierii aerului, masa totală maximă
autorizată a ansamblului cu remorcă
va trebui redusă cu 10 % pentru
fiecare 1 000 metri de altitudine în
plus. Masa totală maximă autorizată
a ansamblului cu remorcă nu trebuie
redusă la conducerea autovehiculului pe drumuri cu înclinaţie redusă (sub
8 %, de exemplu, pe autostrăzi).Nu trebuie depăşită greutatea
maximă admisă a ansamblului cu
remorcă. Această greutate este
specificată pe plăcuţa de identificare
3 181.
Sarcina pe cupla de tractare Sarcina pe cupla de tractare este
forţa pe care o exercită remorca pe
cuplajul sferic de tractare. Această
sarcină poate fi modificată prin
distribuţia încărcăturii din remorcă.
Sarcina maximă pe cupla de tractare
este specificată pe plăcuţa de
identificare a echipamentului de
tractare şi în documentaţia
autovehiculului. Încercaţi să obţineţi
sarcina maximă, în special când
tractaţi remorci grele. Sarcina pe
cupla de tractare nu trebuie să fie
niciodată mai mică de 25 kg.
În cazul remorcilor cu sarcină de
peste 1 200 kg, sarcina de cuplare
verticală nu trebuie să fie sub 50 kg.
Page 139 of 203
Conducerea şi utilizarea autovehiculului137
Sarcina pe axa spateCând este cuplată remorca şi
autovehiculului de tractare este
complet încărcat (incluzând toţi
pasagerii), nu trebuie depăşită
sarcina admisă pe axa spate (vezi
plăcuţa de identificare sau
documentele autovehiculului).
Sistemul de asistenţă la
stabilizarea remorcii
Dacă sistemul detectează mişcări
oscilante, puterea motorului este
redusă şi ansamblul autovehicul/
remorcă este frânat selectiv până la
încetarea oscilaţiilor. În timp ce
sistemul funcţionează, menţineţi
volanul cât mai stabil cu putinţă.
Sistemul de asistenţă la stabilizarea
remorcii (TSA) este o funcţie a
sistemului de control electronic al
stabilităţii 3 125.
Page 140 of 203

138Îngrijirea autovehicululuiÎngrijirea
autovehicululuiInformaţii generale .....................138
Verificarea autovehiculului .........139
Înlocuirea becurilor ....................147
Sistemul electric ......................... 152
Trusa de scule ........................... 157
Jantele şi anvelopele .................158
Pornirea asistată ........................169
Tractarea ................................... 171
Îngrijirea aspectului ....................173Informaţii generale
Accesoriile şi modificările
autovehiculului Vă recomandăm să utilizaţi piese de
schimb şi accesorii originale şi
componente omologate special
pentru autovehiculul dumneavoastră. Nu putem evalua sau garanta
fiabilitatea altor produse - chiar dacă
acestea sunt omologate conform
standardelor de ramură sau în alt
mod.
Nu operaţi modificări la sistemul
electric, de exemplu prin conectarea
de consumatori suplimentari sau
modificarea unităţilor electronice de
control (chip tuning).Compartimentele de
depozitare din autovehicul
Parcarea pe perioadeîndelungate
Dacă autovehiculul urmează să fie
parcat timp de mai multe luni:
■ Spălaţi şi ceruiţi autovehiculul.
■ Verificaţi stratul de ceară din compartimentul motor şi de pe
podea.
■ Curăţaţi şi protejaţi chederele din cauciuc.
■ Umpleţi complet rezervorul de combustibil.
■ Schimbaţi uleiul de motor.
■ Goliţi rezervorul lichidului de spălare.
■ Verificaţi protecţia antigel şi anticoroziune a lichidului de răcire.
■ Corectaţi presiunea în anvelope la valoarea specificată pentru sarcinămaximă.
Page 141 of 203

Îngrijirea autovehiculului139
■ Parcaţi autoturismul în locuriuscate şi bine ventilate. Cuplaţi
treapta întâi sau marşarierul.
Blocaţi roţile autovehiculului.
■ Nu aplicaţi frâna de parcare.
■ Deschideţi capota, închideţi toate portierele şi încuiaţi autovehiculul.
■ Deconectaţi borna negativă a bateriei autovehiculului. Reţineţi că
toate sistemele sunt nefuncţionale,
de ex. sistemul de alarmă antifurt.
Repunerea în exploatare Când autovehiculul urmează să fie
repus în exploatare:
■ Conectaţi borna negativă a bateriei
autovehiculului. Activaţi unitatea electronică de comandă a
geamurilor acţionate electric.
■ Verificaţi presiunea în anvelope.
■ Umpleţi rezervorul lichidului de spălare.
■ Verificaţi nivelul uleiului de motor.
■ Verificaţi nivelul lichidului de răcire.
■ Montaţi plăcuţa de înmatriculare, dacă este necesar.Reciclarea autovehiculelor
la sfârşitul duratei de
utilizare Pe website-ul nostru sunt disponibile
informaţii cu privire la centrele de
recuperare a autovehiculelor la
sfârşitul duratei de utilizare şi
reciclarea autovehiculelor la sfârşitul
duratei de utilizare. Încredinţaţi
această activitate numai centrelor de
reciclare autorizate.Verificarea
autovehiculului
Efectuarea de lucrări de
întreţinere9 Avertisment
Derulaţi verificări în
compartimentul motor numai cu contactul decuplat.
Ventilatorul de răcire poate intra în funcţiune şi când contactul este
decuplat.
9 Pericol
Sistemul de aprindere generează
tensiuni extrem de înalte. Nu
atingeţi.
Pentru a fi uşor identificate,
buşoanele de alimentare pentru uleiul
de motor, lichidul de răcire, lichidul de spălare şi mânerul jojei de ulei sunt
galbene.
Page 142 of 203

140Îngrijirea autovehicululuiCapotaDeschiderea
Trageţi maneta de deblocare şi
readuceţi-o în poziţia iniţială.
Deplasaţi lateral, către stânga,
dispozitivul de protecţie (amplasat
uşor în dreapta centrului) şi
deschideţi capota.
Capota se menţine deschisă
automat.
Dacă capota este deschisă în timpul
unei opriri automate, motorul va fi
repornit automat din motive de
siguranţă.
Sistemul de oprire-pornire 3 117.
Închiderea
Coborâţi capota şi lăsaţi-o să cadă în închizătoare de la înălţime mică
(20-25 cm). Verificaţi dacă s-a blocat
capota.
Uleiul de motor Totuşi, verificaţi nivelul uleiului de
motor manual, regulat, pentru a
preveni defectarea motorului.
Asiguraţi-vă că se utilizează ulei de
motor conform specificaţiilor. Lichide
şi lubrifianţi recomandaţi 3 178.
Faceţi verificarea cu autovehiculul
oprit pe o suprafaţă plană. Motorul
trebuie să se afle la temperatură de regim şi să fie oprit de cel puţin
10 minute.
Scoateţi joja de ulei, ştergeţi-o,
introduceţi-o până la opritorul de pe
mâner, scoateţi-o din nou şi citiţi
nivelul uleiului de motor.
Page 143 of 203

Îngrijirea autovehiculului141Atenţie
Clientul are responsabilitatea de amenţine nivelul corespunzător al
unui ulei de calitate adecvată în
motor.
Dacă nivelul uleiului de motor a
scăzut până la marcajul A de
„adăugare ulei”, completaţi cu ulei de
motor.
Atenţie
Nu permiteţi scăderea nivelului
uleiului de motor sub nivelul
minim!
Se recomandă utilizarea unui ulei de
motor de aceeaşi calitate ca cel folosit
la ultima schimbare.
Nivelul uleiului de motor nu trebuie să
depăşească marcajul maxim B de pe
jojă.
Atenţie
Uleiul de motor în exces trebuie golit sau extras.
Pentru a preveni deversările lacompletarea cu ulei de motor, vă
recomandăm să folosiţi o pâlnie.
Asiguraţi-vă că pâlnia este amplasată
sigur pe gura rezervorului.
Stabilizarea consumului de ulei nu va avea loc până ce autovehiculul nuparcurge câteva mii de kilometri. Doar atunci se poate stabili nivelul real al
consumului de ulei.
În cazul în care consumul depăşeşte 0,5 litri la fiecare 1000 km, după
această perioadă de rulare, apelaţi la un atelier service autorizat.
Capacităţile 3 189.
Fixaţi capacul în poziţie şi strângeţi-l.
Page 144 of 203

142Îngrijirea autovehicululuiFiltrul de aer al motorului
Indicatorul de flux de aer la motor
La unele modele, este amplasat un
indicator pe sistemul de inducţie al
motorului, acesta indicând dacă
aspiraţia aerului spre motor este
restricţionată.
Liber=Fără restricţiiLampa de averti‐
zare aprinsă în roşu=Flux limitatDacă indicatorul de avertizare roşu
este afişat în timp ce motorul
funcţionează, apelaţi la un atelier
service.
Lichidul de răcire a
motorului
Lichidul de răcire asigură o protecţie
împotriva îngheţului până la -28 °C.Atenţie
Utilizaţi exclusiv antigelul omologat.
Nivelul lichidului de răcire
Atenţie
Nivelul prea scăzut al lichidului de răcire poate cauza avarierea
motorului.
Dacă sistemul de răcire este rece, nivelul lichidului de răcire trebuie să
se afle peste marcajul MIN.
Completaţi cu lichid dacă nivelul este
scăzut.
9 Avertisment
Înainte să deschideţi capacul
vasului de expansiune, lăsaţi
motorul să se răcească.
Deschideţi cu atenţie capacul,
eliberând treptat suprapresiunea.
Completaţi cu antigel. Dacă nu aveţi la dispoziţie antigel, completaţi cu
apă curată de la robinet sau cu apă