Page 257 of 367

Conducerea şi utilizarea autovehiculului255Mesajele autovehiculului 3 130.
Observaţii de bază privind
sistemele de asistenţă la parcare9 Avertisment
În unele situaţii, diferitele
suprafeţe reflectante ale unor
obiecte, precum şi surse de
zgomot exterioare, pot cauza
nedetectarea obstacolelor de
către sistem.
Se va acorda o atenţie specială
obstacolelor ce pot avaria partea inferioară a barei de protecţie.
Atenţie
Performanţa sistemului poate fi
redusă când senzorii sunt
acoperiţi, de ex., cu gheaţă sau cu zăpadă.
Performanţa sistemului de
asistenţă la parcare poate fi
redusă datorită supraîncărcării.
În cazul existenţei în vecinătate a
unor autovehicule mai înalte (de
exemplu, autovehicule de teren,
mini-furgonete, furgonete), se
aplică anumite condiţii speciale. Identificarea obiectelor şi
indicarea distanţei corecte în
partea superioară a
autovehiculului nu poate fi
garantată.
Obiectele cu secţiune
transversală de reflexie foarte
mică, cum ar fi materialele subţiri
sau moi, s-ar putea să nu fie
detectate de sistem.
Sistemele de asistenţă la parcare
nu detectează obiecte din afara
domeniului de detecţie.
Notă
Sistemul de asistenţă la parcare
detectează automat echipamentul
de tractare montat din fabricaţie.
Acesta este dezactivat atunci când
este cuplat conectorul.
Este posibil ca senzorii să detecteze un obiect inexistent (perturbaţii
ecou) datorită unor perturbaţii
acustice sau mecanice externe.
Notă
Dacă cuplaţi o treaptă de mers
înainte şi depăşiţi o anumită viteză,
sistemul de asistenţă la parcarea cu
spatele se va dezactiva atunci când
sistemul de transport posterior este
extins.
Dacă cuplaţi mai întâi treapta
marşarier, sistemul de asistenţă la
parcare va detecta sistemul de
transport posterior şi va emite un
sunet de avertizare. Apăsaţi scurt
r pentru a dezactiva sistemul de
asistenţă la parcare.
Sistemul de avertizare unghi mort lateral
Sistemul de avertizare punct mort
lateral detectează şi raportează
obiecte pe oricare parte a
autovehiculului, încadrându-se într-o
zonă de „unghi mort”. Sistemul
afişează o alertă vizuală în fiecare
oglindă laterală retrovizoare, la
detectarea obiectelor care ar putea
să nu fie vizibile în oglinzile
retrovizoare interioare şi exterioare.
Page 258 of 367

256Conducerea şi utilizarea autovehicululuiSenzorii sistemului sunt amplasaţi înbara de protecţie, pe partea stângă şi
pe cea dreaptă a autovehiculului.9 Avertisment
Avertizarea pentru unghiul mort
lateral nu înlocuieşte vederea
şoferului.
Sistemul nu detectează:
● Autovehicule aflate în afara zonelor unghiului mort lateral
care se pot apropia rapid
● Pietonii, bicicliştii sau animalele
Înainte de schimbarea benzii de
deplasare, verificaţi întotdeauna toate oglinzile, priviţi peste umăr şi folosiţi semnalizarea direcţiei.
Când sistemul detectează un
autovehicul în zona unghiului mort
lateral în timpul deplasării înainte,
chiar dacă autovehiculul depăşeşte
un alt autovehicul sau este depăşit,
un simbol de avertizare galben B se
va aprinde în respectiva oglindă
retrovizoare. Dacă şoferul activează
apoi semnalizarea direcţiei, simbolul
de avertizare B începe să clipească
în galben, ca avertizare de a nu
schimba banda.
Notă
Dacă autovehiculul care depăşeşte
se deplasează cu cel puţin 10 km/h
mai rapid decât autovehiculul pe
care îl depăşeşte, simbolul de
avertizare B din oglinda exterioară
respectivă poate să nu se aprindă.
Avertizarea unghi mort lateral este
activă de la viteze de 10 km/h până la 140 km/h. Vitezele mai mari de
140 km/h dezactivează sistemul,
ceea ce este indicat prin simboluri de
avertizare cu iluminat redus B la
ambele oglinzi retrovizoare
exterioare. Reducerea vitezei va
duce la stingerea simbolurilor de
avertizare. Dacă se detectează atunci
un autovehicul în zona unghiului
mort, simbolurile B se vor aprinde în
mod normal pe partea relevantă.
La pornirea autovehiculului, afişajele
ambelor oglinzi retrovizoare
exterioare se vor aprinde scurt pentru a indica funcţionarea sistemului.
Sistemul poate fi activat sau
dezactivat în Afişajul pentru
informaţii. Personalizarea
autovehiculului 3 132.
Sistemul este dezactivat dacă
autovehiculul tractează o remorcă.
Dezactivarea este indicată printr-un
mesaj pe centrul de informaţii pentru
şofer.
Zone de detectare
Zonele de detectare încep de la bara
de protecţie din spate şi se extind la
aproximativ 3 metri în spate şi în
lateral. Înălţimea zonei este cuprinsă
între aproximativ jumătate de metru şi
doi metri de la sol.
Page 259 of 367

Conducerea şi utilizarea autovehiculului257Avertizarea unghi mort lateral este
proiectată pentru a ignora obiectele
staţionare, cum ar fi balustradele,
stâlpii, bordurile, pereţii şi grinzile.
Autovehiculele parcate sau cele care
vin din faţă nu sunt detectate.
Defecţiuni
Avertizările pierdute ocazional pot
apărea în circumstanţe normale şi
numărul lor va creşte în condiţii de
umiditate.
Sistemul de avertizare unghi mort
lateral nu funcţionează când colţurile
din stânga şi dreapta ale barei de
protecţie spate sunt acoperite cu
noroi, murdărie, zăpadă, gheaţă,
lapoviţă sau în timpul ploilor
torenţiale. Instrucţiuni pentru curăţare 3 322.
În cazul unei defecţiuni a sistemului
sau dacă sistemul nu funcţionează
datorită condiţiilor temporare, pe
Centrul de informaţii pentru şofer se
afişează un mesaj. Solicitaţi asistenţă
din partea unui atelier în cazul unei
defecţiuni permanente.Camera video retrovizoare
Camera video retrovizoare asistă
şoferul la deplasarea în marşarier, prin afişarea unei vederi a zonei din
spatele autovehiculului.
Vederea camerei este afişată pe
afişajul pentru informaţii.9 Avertisment
Camera video retrovizoare nu
înlocuieşte vederea şoferului.
Observaţi că obiectele care nu se
încadrează în câmpul vizual al
camerei şi în zona de acţiune a
senzorilor sistemului de asistenţă
la parcare, de exemplu, sub bara
de protecţie sau sub autovehicul,
nu sunt afişaţi.
Nu deplasaţi autovehiculul în
marşarier prin simpla privire la
afişajul cu informaţii şi verificaţi
spaţiul din spatele şi din jurul
autovehiculului înainte de
deplasarea în marşarier.
Activarea
Camera video retrovizoare este
activată automat la cuplarea treptei
de viteză marşarier.
Funcţionarea
Camera este montată sub mânerul
hayonului.
Page 260 of 367

258Conducerea şi utilizarea autovehiculului
Datorită poziţionării la înălţime a
camerei, bara de protecţie spate
poate fi văzută pe afişaj, ca o ghidare
către poziţie.
Zona afişată de cameră este limitată. Distanţa imaginii care apare pe afişaj
diferă de distanţa reală.
Liniile de ghidare
Liniile de ghidare dinamică sunt linii
orizontale la intervale de un metru,
proiectate pe imagine, pentru a defini
distanţa până la obiectele afişate.Banda traiectoriei autovehiculului este prezentată în funcţie de unghiul
de direcţie.
Simboluri de avertizare
Simbolurile de avertizare sunt
indicate ca triunghiuri 9 pe imagine,
care arată obstacolele detectate de
senzorii spate ai sistemului de
asistenţă la parcare.
În plus, 9 apare în rândul de sus al
afişajului pentru informaţii împreună
cu o avertizare de verificare a zonelor înconjurătoare.
Dezactivarea
Camera este dezactivată la
depăşirea unei anumite viteze înainte
sau dacă viteza marşarier nu este
cuplată aproximativ 15 secunde.
Camera video retrovizoare poate fi
dezactivată manual în meniul pentru
personalizarea autovehiculului din
Afişajul pentru informaţii. selectaţi
setarea relevantă din Setări.
Personalizarea autovehiculului
3 132.
Dezactivarea îndrumărilor şi a
semnalelor de avertizare
Page 261 of 367

Conducerea şi utilizarea autovehiculului2597'' R 4.0 IntelliLink Activarea sau
dezactivarea îndrumărilor vizuale şi a
simbolurilor de avertizare pot fi
schimbate cu ajutorul butoanelor
tactile din zona inferioară a afişajului.
Afişajul pentru informaţii 3 129.
Personalizarea autovehiculului
3 132.
Defecţiuni
Mesajele de eroare sunt afişate cu
9 pe linia superioară a afişajului
pentru informaţii.
Camera video retrovizoare ar putea
să nu funcţioneze corect când:
● Împrejurimile sunt întunecate.
● Soarele sau lumina farurilor bat direct în lentila camerei.
● Gheaţa, zăpada, noroiul sau orice altceva acoperă lentila
camerei. Curăţaţi lentilele, clătiţi-
le cu apă şi uscaţi-le cu o cârpă
moale.
● Hayonul nu a fost închis corect.● Autovehiculul a suferit un accident la partea din spate.
● Există modificări extreme ale temperaturilor.
Sistemul de detectare a
semnelor de circulaţie
Funcţionarea
Sistemul de detectare a semnelor de circulaţie detectează prin intermediul
unei camere video frontale semnele
de circulaţie specificate şi le afişează
pe centrul de informaţii pentru şofer.Semnele de circulaţie care pot fi
detectate sunt:Semne de limitare şi de interzicere a trecerii ● limită de viteză
● depăşire interzisă
● sfârşit de limită de viteză
● sfârşit de interzicere depăşireSemne rutiere
la începutul şi sfârşitul de:
● regiuni oraşe (specifice ţării)
● autostrăzi
● şosele principale
● străzi pe care se desfăşoară activităţi sportiveSemne suplimentare● sfaturi suplimentare pentru semnele rutiere
● restricţii la tractarea unei remorci
● constrângeri privind remorca
● avertizare drum umed
● avertizare gheaţă
● săgeţi de direcţie
Page 262 of 367

260Conducerea şi utilizarea autovehicululuiSemnele de limitare a vitezei sunt
afişate în Centrul de informaţii pentru
şofer până la detectarea următorului
semn de limitare a vitezei sau de
sfârşit al limitării vitezei sau până la
expirarea unui timp definit.
Este posibil ca pe afişaj să apară
combinaţii multiple.
Un semn al exclamării într-un chenar
indică faptul că a fost detectat un
semn de circulaţie suplimentar care
nu poate fi recunoscut de sistem.
Sistemul funcţionează fără pierderea
performanţelor până la viteza de
200 km/h, în funcţie de condiţiile de
iluminat. Noaptea, sistemul
funcţionează doar la viteze sub
160 km/h.
Indicaţia afişajului
Informaţii despre semnele de
circulaţie valabile în prezent se
găsesc la pagina desemnată a
sistemului de detectare a semnelor
de circulaţie din Centrul de informaţii
pentru şofer.
În plus, limita de viteză valabilă în
prezent este afişată permanent pe
linia inferioară a Centrului de
informaţii pentru şofer. În cazul
existenţei unei limite de viteză, se
afişează un simbol + în această zonă.
Selectaţi ? cu MENU şi selectaţi
pagina sistemului de detectare a
semnelor de circulaţie prin
intermediul rotiţei de reglare de pe maneta de semnalizare a direcţiei
3 124.
Dacă din meniul centrului de
informaţii pentru şofer a fost selectată o altă pagină şi pagina sistemului de
detectare a semnelor de circulaţie
este selectată din nou, va fi afişat
ultimul semn de circulaţie recunoscut.
Page 263 of 367

Conducerea şi utilizarea autovehiculului261Funcţia de alertareFuncţia de alertă poate fi activată sau
dezactivată în meniul setărilor de pe
pagina sistemului de detectare a
semnelor de circulaţie.
După activare şi când pagina
sistemului de detectare a semnelor
de circulaţie nu este afişată, se
afişează limita de viteză nou
detectată şi nu se afişează niciun
semn de trecere pe Centrul de
informaţii pentru şofer.
Când se afişează sistemul de
detectare a semnelor de circulaţie,
apăsaţi SET/CLR pe maneta pentru
semnalizarea direcţiei.
Selectaţi Alerts ON (Alerte
ACTIVATE) sau Alerts OFF (Alerte
DEZACTIVATE) prin răsucirea rotiţei
de reglare şi apăsaţi SET/CLR.
Alerta popup este afişată timp de
aproximativ 8 secunde în Centrul de
informaţii pentru şofer.
Resetarea sistemului
Conţinutul memoriei de detectare a
semnelor de circulaţie se poate goli
din meniul de setări de la pagina
sistemului de detectare a semnelor
de circulaţie selectând Resetare şi
confirmaţi apăsând SET/CLR de pe
maneta de semnalizare a direcţiei pentru un interval mai lung de timp.
Page 264 of 367

262Conducerea şi utilizarea autovehicululuiCa alternativă, se poate apăsa SET/CLR timp de trei secunde pentru a
şterge conţinutul paginii.
La resetarea cu succes, se va auzi un
semnal sonor, iar următorul simbol
"Semn implicit" va fi afişat până la
detectarea următorului semn de
circulaţie.
În unele cazuri, sistemul de detectare a semnelor de circulaţie se goleşte
automat de către sistem.
Ştergerea semnelor de circulaţie Există diverse scenarii care conduc la
ştergerea semnelor de circulaţie
afişate în prezent. După ştergere,
"semnul implicit" se va afişa în Centrul de informaţii pentru şofer.
Cauze ale ştergerii semnelor:
● A fost parcursă o distanţă predefinită sau a trecut timpul(diferă pentru fiecare tip de
semn)
● Autovehiculul parcurge un viraj
● Viteza se reduce sub 52 km/h (detectarea intrării în localitate)
Defecţiuni
Sistemul de detectare a semnelor de
circulaţie poate să nu funcţioneze
corect dacă:
● Suprafaţa parbrizului pe care este localizată camera frontalănu este curată sau este afectată
de elemente străine, de ex.
autocolante.
● Semnele de circulaţie sunt acoperite complet sau parţial cu
praf sau zăpadă sau sunt greu
lizibile.
● Sunt condiţii meteo nefavorabile,
cum ar fi ploaie puternică,
zăpadă, radiaţie solară directă
sau umbre.● Semnele de circulaţie sunt instalate incorect sau deteriorate.
● Semnele de circulaţie nu respectă Convenţia de la Viena
privind semnele de circulaţie
(Wiener Übereinkommen über
Straßenverkehrszeichen).Atenţie
Sistemul este destinat asistenţei
şoferului în distingerea semnelor
de circulaţie, în limitele unui
domeniu de viteză definit. Nu
ignoraţi semnele de circulaţie care nu sunt afişate de sistem.
Sistemul nu distinge decât
semnele convenţionale de
circulaţie care ar putea anunţa o
limită de viteză sau un sfârşit de
limită de viteză.
Prezenţa acestui sistem de
siguranţă nu trebuie să vă tenteze
să adoptaţi o manieră riscantă de
conducere.
Adaptaţi întotdeauna viteza de
deplasare la starea carosabilului.