Page 217 of 329

Conducerea şi utilizarea autovehiculului215Pe centrul de informaţii pentru şofer
apar instrucţiuni 3 118 sau, în funcţie
de versiune, pe afişajul pentru
informaţii 3 124, împreună cu
semnale acustice.
Şoferul trebuie să controleze
acceleraţia, frânarea şi comutarea
treptelor de viteză, în timp ce
direcţionarea se realizează automat.
Sistemul avansat de asistenţă la
parcare este întotdeauna combinat
cu sistemul de asistenţă la parcarea
cu faţa/cu spatele. Ambele sisteme
utilizează aceeaşi senzori din barele
de protecţie din faţă şi din spate.
Sistemul constă din şase senzori de
parcare cu ultrasunete montaţi atât în
bara de protecţie spate, cât şi bara de
protecţie faţă.
Activarea sistemului avansat de
asistenţă la parcare
Sistemul avansat de asistenţă la
parcare poate fi dezactivat numai în
timpul deplasării în direcţia înainte.
Atunci când caută un loc de parcare,
sistemul este pregătit pentru
funcţionare printr-o apăsare scurtă a
( .
Sistemul recunoaşte şi memorizează
zece metri pentru locurile de parcare
paralele sau şase metri pentru
locurile de parcare perpendiculare în
modul de asistenţă la parcare.
Sistemul poate fi activat numai la
viteze mai mari de 30 km/h, iar
sistemul caută un loc de parcare la o
viteză de până la 30 km/h.
Distanţa maximă admisă pentru
parcarea paralelă dintre autovehicul
şi un şir de autoturisme parcate este
de 1,8 m pentru parcarea paralelă şi
de 2,5 m pentru parcarea
perpendiculară.
Page 218 of 329
216Conducerea şi utilizarea autovehicululuiFuncţionareaModul de căutare a locului de
parcare, indicaţie în Centrul de
informaţii pentru şofer
Selectaţi un loc de parcare paralel
sau perpendicular în Centrul de
informaţii pentru şofer, apăsând lung
( .
Sistemul este configurat să detecteze
implicit locuri de parcare pe partea
pasagerului. Pentru a detecta locuri
de parcare pe partea şoferului,
răsuciţi indicatorul de schimbare a direcţiei de pe partea şoferului.
La detectarea unui loc, pe Centrul de informaţii pentru şofer este asigurat
un feedback vizual şi se aude un semnal sonor.
Indicaţiile de pe afişajul color pentru
informaţii
Selectaţi locul de parcare paralel sau perpendicular atingând pictograma
respectivă de pe afişaj.
Selectaţi partea pentru parcare
apăsând pictograma respectivă de pe
afişaj.
Page 219 of 329

Conducerea şi utilizarea autovehiculului217
La detectarea unui loc, pe afişajul
color pentru informaţii este asigurat
un feedback vizual şi se aude un
semnal sonor.
Dacă şoferul nu opreşte autovehiculul de la sugerarea unui loc de parcare,
sistemul începe căutarea unui alt loc
adecvat de parcare.
Modul ghidare parcare
Sugestia sistemului pentru un loc de
parcare este acceptată atunci când
autovehiculul este oprit de către şofer la o distanţă de zece metri pentru
locurile de parcare paralele sau de
şase metri pentru locurile de parcare
perpendiculare după emitereamesajului Stop (Opriţi) . Sistemul
calculează traseul optim în locul de
parcare.
O vibraţie scurtă din volan după
cuplarea treptei marşarier indică
faptul că direcţia este controlată de
sistem. Apoi, autovehiculul este
direcţionat automat în locul de
parcare prin furnizarea către şofer a
instrucţiunilor detaliate pentru şofer
pentru frânare, accelerare şi cuplarea
treptelor de viteză. Şoferul nu trebuie să atingă volanul.
Acordaţi întotdeauna atenţie
semnalelor sonore emise de sistemul
de asistenţă la parcarea cu faţa/ spatele. Un sunet continuu arată că
distanţa faţă de un obstacol este mai
mică de aprox. 30 cm.
Dacă, din anumite motive, şoferul
trebuie să ia controlul asupra
direcţiei, ţineţi volanul numai de
partea dinspre exterior. În acest caz,
direcţia automată se anulează.Indicaţia afişajului
Instrucţiunile de pe afişaj prezintă:
● Sfaturi generale şi mesaje de avertizare.
● Un sfat când se depăşeşte viteza
de 30 km/h în timpul modului de
căutare a unui loc de parcare.
● Solicitarea de a opri autovehiculul când este detectat
un loc de parcare.
● Direcţia de conducere în timpul manevrelor de parcare.
● Solicitarea de comutare în marşarier sau în treapta întâi.
● Solicitarea de a accelera sau de a frâna.
● Pentru unele instrucţiuni, o bară de progres este afişată în Centrulde informaţii pentru şofer.
● Manevra reuşită de parcare este indicată printr-un simbol derulant
şi un semnal sonor.
● Anularea unei manevre de parcare.
Page 220 of 329

218Conducerea şi utilizarea autovehicululuiPriorităţi de afişare
Indicaţia sistemului avansat de
asistenţă la parcare din Centrul de informaţii pentru şofer poate fi
inhibată prin mesajele autovehiculului care au o prioritate ridicată. După
aprobarea mesajului prin apăsarea
SET/CLR de pe maneta de
semnalizare a direcţiei sau 9 de pe
volan, instrucţiunile sistemului
avansat de asistenţă la parcare vor fi
afişate din nou, iar manevra de
parcare se poate continua.
Dezactivarea
Sistemul este dezactivat prin:
● o apăsare scurtă a (
● manevre de parcare reuşite
● conducerea la o viteză mai mare de 30 km/h în timpul căutării unui
loc de parcare
● conducerea la o viteză mai mare de 8 km/h în timpul ghidării în
parcare
● detectarea intervenţiei şoferului asupra volanului● depăşirea numărului maxim al comutărilor treptelor de viteză:
opt cicluri la parcarea laterală
sau cinci cicluri de parcare la
parcarea perpendiculară
● decuplarea contactului
Dezactivarea de către şofer sau de
către sistem în timpul manevrelor va
fi indicată de Parking Deactivated
(Asistenţă la parcare dezactivată) pe
afişaj. Suplimentar, se aude un
semnal sonor.
Defecţiuni
Apare un mesaj când:
● Există o defecţiune în sistem.
● Şoferul nu a finalizat cu succes parcarea.
● Sistemul nu este funcţional.
● Se aplică oricare dintre justificările dezactivării de mai
sus.
Dacă în timpul instrucţiunilor de
parcare este detectat un obiect, pe
afişaj apare Stop (Opriţi).
Îndepărtarea obiectului va reînnoi
manevra de parcare. Dacă obiectul
nu este înlăturat, sistemul va fidezactivat. O apăsare lungă a ( va
activa sistemul pentru căutarea unui
nou loc de parcare.
Observaţii de bază privind
sistemele de asistenţă la parcare9 Avertisment
În unele situaţii, diferitele
suprafeţe reflectante ale unor
obiecte, precum şi surse de
zgomot exterioare, pot cauza
nedetectarea obstacolelor de
către sistem.
Se va acorda o atenţie specială
obstacolelor ce pot avaria partea inferioară a barei de protecţie.
Atenţie
Performanţa sistemului poate fi
redusă când senzorii sunt
acoperiţi, de ex., cu gheaţă sau cu zăpadă.
Performanţa sistemului de
asistenţă la parcare poate fi
redusă datorită supraîncărcării.
Page 221 of 329

Conducerea şi utilizarea autovehiculului219În cazul existenţei în vecinătate a
unor autovehicule mai înalte (de exemplu, autovehicule de teren,mini-furgonete, furgonete), se
aplică anumite condiţii speciale.
Identificarea obiectelor şi
indicarea distanţei corecte în
partea superioară a
autovehiculului nu poate fi
garantată.
Obiectele cu secţiune
transversală de reflexie foarte
mică, cum ar fi materialele subţiri
sau moi, s-ar putea să nu fie
detectate de sistem.
Sistemele de asistenţă la parcare
nu detectează obiecte din afara
domeniului de detecţie.
Notă
Este posibil ca senzorul să
detecteze un obiect inexistent
determinat de o perturbaţie de ecou
de la un zgomot acustic sau de la
nealinieri mecanice externe (se pot
produce alarme false sporadice).
Asiguraţi-vă că plăcuţa de
înmatriculare din faţă este montată
corect (nu este îndoită şi nu prezintă
spaţii faţă de bara de protecţie pe
partea stângă sau dreaptă) şi că
senzorii sunt în poziţie.
Sistemul avansat de asistenţă la
parcare s-ar putea să nu
reacţioneze la modificările de spaţiu
de parcare disponibil în cursul
manevrelor de parcare. Sistemul
poate detecta o intrare, o poartă, o
curte sau chiar o intersecţie ca fiind un loc de parcare. După ce aţi
selectat treapta marşarier, sistemul
va iniţia manevra de parcare.
Verificaţi disponibilitatea locului de
parcare sugerat.
Suprafeţele accidentate, de ex.
şantierele, nu sunt detectate de
sistem. Şoferul îşi asumă
responsabilitatea.
Notă
După producţie, sistemul necesită o
calibrare. Pentru o ghidare optimă la
parcare, se impune parcurgerea
unei distanţe de cel puţin 10 km cu
multe curbe.Sistemul de avertizare
unghi mort lateral
Sistemul de avertizare punct mort lateral detectează şi raportează
obiecte pe oricare parte a
autovehiculului, încadrându-se într-o
zonă de "unghi mort". Sistemul
afişează o alertă vizuală în fiecare
oglindă laterală retrovizoare, la
detectarea obiectelor care ar putea
să nu fie vizibile în oglinzile
retrovizoare interioare şi exterioare.
Sistemul de avertizare unghi mort
lateral utilizează unii dintre senzorii
sistemului avansat de asistenţă la
parcare, amplasaţi în bara de
protecţie din faţă şi din spate, pe
ambele părţi ale autovehiculului.9 Avertisment
Avertizarea pentru unghiul mort
lateral nu înlocuieşte vederea
şoferului.
Sistemul nu detectează:
Page 222 of 329

220Conducerea şi utilizarea autovehiculului● Autovehicule aflate în afarazonelor unghiului mort lateral
care se pot apropia rapid
● Pietonii, bicicliştii sau animalele
Înainte de schimbarea benzii de
deplasare, verificaţi întotdeauna toate oglinzile, priviţi peste umăr şi folosiţi semnalizarea direcţiei.
Când sistemul detectează un
autovehicul în zona unghiului mort
lateral în timpul deplasării înainte,
chiar dacă autovehiculul depăşeşte
un alt autovehicul sau este depăşit,
un simbol de avertizare galben B se
va aprinde în respectiva oglindă
retrovizoare. Dacă şoferul activează
apoi semnalizarea direcţiei, simbolul
de avertizare B începe să clipească
în galben, ca avertizare de a nu
schimba banda.
Notă
Dacă autovehiculul care depăşeşte
se deplasează cu cel puţin 10 km/h
mai rapid decât autovehiculul pe
care îl depăşeşte, simbolul de
avertizare B din oglinda exterioară
respectivă poate să nu se aprindă.
Avertizarea unghi mort lateral este
activă de la viteze de 10 km/h până la 140 km/h. Vitezele mai mari de
140 km/h dezactivează sistemul,
ceea ce este indicat prin simboluri de
avertizare cu iluminat redus B la
ambele oglinzi retrovizoare
exterioare. Reducerea vitezei va
duce la stingerea simbolurilor de
avertizare. Dacă se detectează atunci
un autovehicul în zona unghiului
mort, simbolurile B se vor aprinde în
mod normal pe partea relevantă.
La pornirea autovehiculului, afişajele
ambelor oglinzi retrovizoare
exterioare se vor aprinde scurt pentru a indica funcţionarea sistemului.
Sistemul poate fi activat sau
dezactivat în Afişajul pentru
informaţii. Personalizarea
autovehiculului 3 128.
Dezactivarea este indicată printr-un
mesaj pe centrul de informaţii pentru
şofer.
Zone de detectare
Zonele de detectare încep de la bara
de protecţie din spate şi se extind la
aproximativ 3 metri în spate şi în
lateral. Înălţimea zonei este cuprinsă
între aproximativ jumătate de metru şi
doi metri de la sol.
Avertizarea unghi mort lateral este
proiectată pentru a ignora obiectele
staţionare, cum ar fi balustradele,
stâlpii, bordurile, pereţii şi grinzile.
Autovehiculele parcate sau cele care
vin din faţă nu sunt detectate.
Page 223 of 329

Conducerea şi utilizarea autovehiculului221Defecţiuni
Avertizările pierdute ocazional pot
apărea în circumstanţe normale şi
numărul lor va creşte în condiţii de
umiditate.
Sistemul de avertizare unghi mort
lateral nu funcţionează când colţurile
din stânga şi dreapta ale barei de
protecţie spate sunt acoperite cu
noroi, murdărie, zăpadă, gheaţă,
lapoviţă sau în timpul ploilor
torenţiale. Instrucţiuni pentru curăţare 3 287.
În cazul unei defecţiuni a sistemului
sau dacă sistemul nu funcţionează
datorită condiţiilor temporare,
simbolurile din oglinzi se vor aprinde
permanent, iar pe Centrul de
informaţii pentru şofer se afişează un
mesaj. Apelaţi la un atelier service
pentru asistenţă.
Camera video retrovizoare
Camera video retrovizoare asistă
şoferul la deplasarea în marşarier, prin afişarea unei vederi a zonei din
spatele autovehiculului.Vederea camerei este afişată pe
afişajul color pentru informaţii.9 Avertisment
Camera video retrovizoare nu
înlocuieşte vederea şoferului.
Observaţi că obiectele care nu se
încadrează în câmpul vizual al
camerei şi în zona de acţiune a
senzorilor sistemului avansat de
asistenţă la parcare, de exemplu,
sub bara de protecţie sau sub
autovehicul, nu sunt afişaţi.
Nu deplasaţi autovehiculul în
marşarier prin simpla privire la
afişajul cu informaţii şi verificaţi
spaţiul din spatele şi din jurul
autovehiculului înainte de
deplasarea în marşarier.
Activarea
Camera video retrovizoare este
activată automat la cuplarea treptei
de viteză marşarier.
Funcţionarea
La modelul hatchback cu 5 portiere,
camera este montată între luminile
pentru plăcuţa de înmatriculare.
La modelul Sports Tourer, camera
este montată sub profilul hayonului.
Page 224 of 329

222Conducerea şi utilizarea autovehiculului
Zona afişată de cameră este limitată.
Distanţa imaginii care apare pe afişaj diferă de distanţa reală.
Liniile de ghidare
Liniile de ghidare dinamică sunt linii
orizontale la intervale de un metru,
proiectate pe imagine, pentru a defini
distanţa până la obiectele afişate.Banda traiectoriei autovehiculului
este prezentată în funcţie de unghiul
de direcţie.
Simboluri de avertizare
Simbolurile de avertizare sunt
indicate ca triunghiuri 9 pe imagine,
care arată obstacolele detectate de
senzorii spate ai sistemului avansat
de asistenţă la parcare.
În plus, 9 apare în rândul de sus al
afişajului pentru informaţii împreună
cu o avertizare de verificare a zonelor înconjurătoare.
Dezactivarea
Camera este dezactivată la
depăşirea unei anumite viteze înainte sau dacă viteza marşarier nu este
cuplată aproximativ 15 secunde.
Camera video retrovizoare poate fi
dezactivată manual în meniul pentru
personalizarea autovehiculului din
Afişajul color pentru informaţii.
selectaţi setarea relevantă din Setări,
I Vehicul .
Dezactivarea îndrumărilor şi a
semnalelor de avertizare