2814-6. Utilizarea sistemelor de asistenţă la conducere
UK AURIS_HV_HB_EE (OM12J68E)
4
Conducerea
AV E R T I Z A R E
■Situaţii în care este interzisă utilizarea sistemului IPA simplu
Nu utilizaţi sistemul IPA simplu în următoarele situaţii.
În caz contrar, s-ar putea ca funcţionarea să fie necorespunzătoare şi să se
producă un accident neaşteptat.
●În curbe strânse sau pe pante.
●Pe suprafeţe alunecoase sau pe drumuri acoperite cu gheaţă sau zăpadă.
●Pe drumuri cu denivelări, cum ar fi cele cu pietriş.
●Pe vreme nefavorabilă, cum ar fi ploaie torenţială, ceaţă, ninsoare sau o
furtună de nisip.
●Când anvelopele sunt foarte uzate sau presiunea în anvelope este
scăzută.
●Când autoturismul are o geometria incorectă a roţilor, ca urmare a unui
impact puternic, cum ar fi lovirea de bordură.
●Când sunt montate roata de rezervă compactă (dacă există în dotare) sau
lanţuri antiderapante.
●Când anvelopele patinează în timp ce încercaţi să parcaţi.
●Când în spa
ţiul de parcare există frunze sau zăpadă.
●Modele care pot tracta o remorcă: Când în partea din spate a
autoturismului se află un cârlig de tractare, o remorcă, un suport pentru
biciclete.
●Când în faţa sau în spatele spaţiului de parcare este parcat un autovehicul
a cărui parte din faţă/spate este deasupra zonei de detectare, cum ar fi un
camion, un autobuz sau un autovehicul cu un cârlig de tractare, o remorcă
sau un suport pentru biciclete.
●Dacă bara de protecţie faţă a fost deteriorată.
●Dacă senzorul este acoperit de masca barei de protecţie faţă.
●Dacă un autovehicul sau obstacol nu se află într-o poziţie adecvată în
partea din faţă sau din spate a spaţiului de parcare.
■Măsuri de precauţie la manevrarea automată a volanului
Deoarece volanul se mişcă automat atunci când funcţia de asistenţă la
parcare este activă, aveţi grijă la următoarele aspecte:
●Păstraţi o distanţă sigură între volan
şi articole de îmbrăcăminte cum ar fi
eşarfe, cravate şi mâneci lungi, pentru că pot fi agăţate de mişcarea
volanului. Nu lăsaţi copiii să se apropie de volan.
●Dacă aveţi unghii lungi, aveţi grijă să nu vă răniţi atunci când volanul se
mişcă automat.
3165-5. Utilizarea unui dispozitiv extern
UK AURIS_HV_HB_EE (OM12J68E)
Apăsaţi butonul „SETUP/ENTER” (setare/execuţie) pentru a
accesa modul de setare.
Apăsaţi butonul „
353
UK AURIS_HV_HB_EE (OM12J68E)
5
Sistemul audio
5-10. Bluetooth®
■Când utilizaţi sistemul audio/telefonul Bluetooth®
●S-ar putea ca sistemul să nu funcţioneze în următoarele situaţii:
• Playerul portabil nu suportă Bluetooth®
• Telefonul mobil se află în afara zonei de acoperire
• Dispozitivul Bluetooth® este oprit
• Bateria dispozitivului Bluetooth® este descărcată
• Dispozitivul Bluetooth® nu este conectat la sistem
• Dispozitivul Bluetooth® se află în spatele scaunului, în torpedou sau în
compartimentul de depozitare din consolă ori este în contact cu obiecte
metalice sau este acoperit de acestea
●Este posibilă o întârziere atunci când conectarea telefonului este realizată
în cursul redării audio prin Bluetooth
®.
●În funcţie de tipul de player audio portabil conectat la sistem, s-ar putea ca
modul de operare să fie uşor diferit şi ca anumite funcţii să nu fie
disponibile.
■La transferul proprietăţii autoturismului
Iniţializaţi sistemul pentru a preveni accesarea neautorizată a datelor
personale. (→P. 339)
■Despre Bluetooth
®
■Modele compatibile
●Specificaţii Bluetooth®:
Ver. 1.1 sau superioară (recomandată: Ver. 2.1 + EDR sau superioară)
●Profilele următoare:
• A2DP (Advanced Audio Distribution Profile) Ver. 1.0 sau superioară
(recomandată: Ver. 1.2 sau superioară)
• AVRCP (Audio/Video Remote Control Profile) Ver. 1.0 sau superioară
(recomandată: Ver. 1.3 sau superioară)
Playerele portabile trebuie să respecte specificaţiile de mai sus pentru a
putea fi conectate la sistemul audio Bluetooth
®. Totuşi, reţineţi că, în funcţie
de tipul de player portabil, s-ar putea ca unele funcţii să fie limitate.
●Telefonul mobil
• HFP (Hands Free Profile) Ver. 1.0 sau superioară (recomandată: Ver. 1.5)
• OPP (Object Push Profile) Ver. 1.1
• PBAP (Phone Book Access Profile) Ver. 1.0
Bluetooth®
Bluetooth este marcă înregistrată a
Bluetooth SIG, Inc.
4257-3. Întreţinerea efectuată de utilizator
UK AURIS_HV_HB_EE (OM12J68E)
7
Întreţinerea şi îngrijirea
AV E R T I Z A R E
■Când verificaţi sau înlocuiţi anvelopele
Respectaţi următoarele măsuri de precauţie pentru a preveni eventualele
accidente.
Nerespectarea acestora poate conduce la defectarea componentelor
trenului de rulare şi poate afecta grav manevrabilitatea autoturismului, ceea
ce poate conduce la accidente soldate cu răniri grave sau mortale.
●Nu combinaţi anvelope de diferite mărci, modele sau profiluri ale căii de
rulare.
De asemenea, nu combinaţi anvelope cu grade de uzură foarte diferite.
●Nu utilizaţi anvelope cu dimensiuni diferite de cele recomandate de
Toyota.
●Nu combinaţi anvelope de modele diferite (radiale, cu pliuri diagonale sau
cu inserţii transversale).
●Nu combinaţi anvelope de vară, pentru toate anotimpurile şi de zăpadă.
●Nu utilizaţi anvelope de la alt autoturism.
Nu utilizaţi anvelope dacă nu cunoaşteţi modul în care au fost utilizate
anterior.
●Autoturisme cu roată de rezervă compactă: Nu utilizaţi autoturismul pentru
tractare dacă are montată o roată de rezervă compactă.
■La iniţializarea sistemului de avertizare presiune în anvelope
(autoturisme cu sistem de avertizare presiune în anvelope)
Nu ap
ăsaţi butonul de resetare a sistemului de avertizare presiune în
anvelope înainte de a regla presiunea în anvelope la nivelul specificat. În
caz contrar, s-ar putea ca lampa de avertizare presiune în anvelope să nu
se aprindă, chiar dacă presiunea este redusă, respectiv să se aprindă
atunci când presiunea în anvelope este de fapt corectă.
554Index alfabetic
UK AURIS_HV_HB_EE (OM12J68E)
Antenele (sistemul inteligent de acces şi pornire) .................... 132
Anvelopele................................ 417 Anvelopele de z ăpad ă.......... 294
Dac ă ave ţi o pană
de cauciuc ................. 481, 493
Dimensiuni ............................ 534
Interschimbarea ro ţilor .......... 417
Înlocuirea .............................. 481
Lampa de avertizare ............. 468
Lan ţurile ................................ 293
Presiunea în anvelope .......... 534
Roata de rezerv ă.................. 481
Sistemul de avertizare presiune în anvelope ......................... 418
Trusa de depanare anvelope ............................. 493
Verificarea ............................. 417
Anvelopele cu profil mic ......... 420
Anvelopele de z ăpadă ............. 294
Asisten ţa la frânare ................. 283
Avertiz ările sonore
Aten ţionarea pentru centura de
siguran ţă............................. 467
Avertizarea pre-coliziune ...... 234
Hayon deschis ...................... 128
LDA (sistemul de avertizare la pără sirea benzii
de rulare) ............................ 242
Portieră deschis ă.................. 125
RSA (sistemul de asisten ţă
semne de circula ţie) ........... 252
Senzorul Toyota de asisten ţă la
parcare ............................... 262
Sistemul de frânare ............... 465
Sistemul de servodirec ţie
asistat ă electric ................... 466 Becurile
Înlocuirea .............................. 441
Puterea becurilor .................. 537
Bluetooth
®*
Sistemul audio ...................... 345
Sistemul hands-free (pentru telefonul mobil) ................... 348
Bujia .......................................... 532
Butoanele
Butoanele de ac ţionare electric ă
a geamurilor ....................... 170
Butoanele de blocare a
portierelor ........................... 124
Butoanele de reglare oglinzi retrovizoare exterioare ....... 167
Butoanele dispozitivelor pentru înc ălzirea scaunelor ........... 367
Butoanele pentru grupul de
instrumente......................... 107
Butoanele pentru lumini ........ 213
Butonul comand ă vocal ă
*.... 333
Butonul "ECO MODE........... "206
Butonul "PWR MODE .......... "206
Butonul "TRIP ...................... "106
Butonul de blocare a geamurilor ......................... 170
Butonul de închidere
centralizat ă........................ 124
Butonul de pornire ................ 195
Butonul de resetare lamp ă de
avertizare presiune
în anvelope ........................ 419
Butonul de selectare
a pozi ţiei P ......................... 205
Butonul dispozitivelor de deza- burire a lunetei şi oglinzilor
retrovizoare exterioare ....... 362
Butonul IPA simplu ............... 270
B
*: Pentru modelele echipate cu sistem de naviga ţie/multimedia, consultaţi
„Manualul de utilizare a sistemului de naviga ţie şi multimedia”.
556Index alfabetic
UK AURIS_HV_HB_EE (OM12J68E)
Retractorul cu blocare de urgenţă
(ELR) .................................... 35
Sistemele de pretensionare a
centurilor de siguranţă.......... 35
Cheia cu telecomandă............. 118
Blocarea/deblocarea ............. 122
Funcţia de protecţie a
acumulatorului ............ 134, 147
Înlocuirea bateriei.................. 433
Cheia electronică..................... 118
Dacă nu funcţionează corespun-
zător cheia electronică........ 510
Funcţia de protecţie a
acumulatorului ............ 134, 147
Înlocuirea bateriei.................. 433
Cheile ........................................ 118
Accesul fără cheie......... 122, 127
Avertizarea sonoră................ 133
Butonul de pornire................. 195
Cheia cu telecomandă.......... 118
Cheia electronică.................. 118
Cheia mecanică.................... 119
Dacă nu funcţionează corespun-
zător cheia electronică........ 510
Dacă vă pierdeţi cheile.......... 119
Funcţia de protecţie a
acumulatorului ............ 134, 147
Înlocuirea bateriei.................. 433
Plăcuţa cu codul cheii ........... 118
Chinga superioară..................... 66
Clapeta rezervorului de
combustibil ............................ 227
Alimentarea cu combustibil ... 227
Claxonul.................................... 163
Combustibilul ........................... 227
Alimentarea cu combustibil ... 227
Capacitatea ........................... 528
Indicatorul nivelului de
combustibil.......................... 101Informarea ............................ 538
Lampa de avertizare ............. 467
Tipul .............................. 227, 528
Comenzile pentru telefon*...... 333
Compartimentele auxiliare de
depozitare ...................... 376, 379
Compartimentul de depozitare din
consolă................................... 373
Componentele de înaltă
tensiune .................................. 75
Condensatorul ......................... 410
Conducerea .............................. 174
Poziţia corectă........................ 32
Proceduri .............................. 174
Recomandări pentru conducerea
autoturismului hibrid ........... 289
Recomandări pentru conducerea
pe timp de iarnă.................. 292
Recomandări pentru rodaj .... 175
Contactul de pornire (butonul de
pornire)................................... 195
Contoarele de parcurs ............ 106
Contorul.................................... 101
Afişajul multi-informaţional .... 104
Contoarele ............................ 101
Controlul iluminării grupului de
instrumente......................... 110
Indicatoarele ........................... 99
Lămpile de avertizare ............. 97
Setările.................................. 110
Contorul de kilometraj ............ 106
Controlul iluminării grupului de
instrumente............................ 110
Copertina portbagajului .......... 381
Cotiera ...................................... 386
Covoraşele ................................. 30
*: Pentru modelele echipate cu sistem de navigaţie/multimedia, consultaţi
„Manualul de utilizare a sistemului de navigaţie şi multimedia”.
558Index alfabetic
UK AURIS_HV_HB_EE (OM12J68E)
Geamurile ................................. 170
Dispozitivul de dezaburire a
lunetei ................................. 362
Geamurile acţionate
electric ................................ 170
Geamurile acţionate electric ... 170
Butonul de blocare a
geamurilor.......................... 170
Funcţia antiprindere .............. 171
Funcţionarea ......................... 170
Hayonul .................................... 127
Identificarea.............................. 527
Autoturismul .......................... 527
Motorul .................................. 527
Indicatoarele....................... 99, 101
Indicatorul pentru
sistemul hibrid ...................... 102
Informaţii referitoare la
conducere .............................. 108
Iniţializarea
Geamurile acţionate
electric ................................ 171
Setările displayului grupului de
instrumente ......................... 110
Sistemul de avertizare presiune
în anvelope ........................ 418
Intrarea audio
*......................... 298
IPA simplu ................................ 269
Împotmolirea autoturismului
Dacă autoturismul se
împotmoleşte ...................... 523În caz de urgenţă
Dacă acumulatorul de 12 V este
descărcat ............................ 513
Dacă autoturismul se
împotmoleşte ...................... 523
Dacă autoturismul trebuie oprit în
caz de urgenţă.................... 457
Dacă autoturismul trebuie
tractat ................................. 458
Dacă aveţi impresia că ceva nu
funcţionează corect ............ 464
Dacă aveţi o pană
de cauciuc ................. 481, 493
Dacă este afişat un mesaj de
avertizare............................ 472
Dacă motorul se
supraîncălzeşte .................. 518
Dacă nu funcţionează
corespunzător ................. cheia
electronică.......................... 510
Dacă se aprinde o lampă de
avertizare............................ 465
Dacă se emite o avertizare
sonoră................................ 465
Dacă sistemul hibrid
nu porneşte ........................ 510
Încuietorile portierelor
Hayonul................................. 127
Portierele .............................. 122
Sistemul inteligent de acces
şi
pornire ........................ 122, 127
Telecomanda ........................ 122
Îngrijirea ........................... 390, 394
Centurile de siguranţă........... 395
Exterior ................................. 390
Interior................................... 394
Jantele din aliaj ..................... 391
Înlocuirea
Anvelopele ............................ 481
G
H
I
Î
*: Pentru modelele echipate cu sistem de navigaţie/multimedia, consultaţi
„Manualul de utilizare a sistemului de navigaţie şi multimedia”.
562Index alfabetic
UK AURIS_HV_HB_EE (OM12J68E)
Portul USB*.............................. 298
Presiunea în anvelope ............. 427
Date privind întreţinerea........ 534
Priza service ............................... 75
Prizele electrice........................ 385
Proiectoarele de ceaţă............. 219
Butonul .................................. 219
Înlocuirea becurilor................ 441
Puterea becurilor................... 537
Radiatorul ................................. 410
Radioul
*.................................... 301
Recomandări pentru conducerea
pe timp de iarnă..................... 292
Recomandări pentru rodaj ...... 175
Reglarea luminozităţii
Controlul iluminării grupului de
instrumente ......................... 110
Roata de rezervă...................... 481
Locul de depozitare............... 482
Presiunea în anvelope .......... 536
RSA (sistemul de asistenţă semne
de circulaţie) .......................... 252
Scaunele ........................... 157, 159
Curăţarea .............................. 394
Dispozitivele pentru încălzirea
scaunelor ............................ 367
Măsuri de precauţie la
reglare ............................... 158
Poziţia corectă pe scaun ......... 32
Reglarea ............................... 157
Scaunele pentru copii/instalarea
scaunelor pentru copii .......... 60
Tetierele ................................ 161Scaunele din faţă..................... 157
Curăţarea .............................. 394
Dispozitivele pentru încălzirea
scaunelor ............................ 367
Poziţia corectă la volan ........... 32
Reglarea ............................... 157
Tetierele ................................ 161
Scaunul din spate
Rabatarea ............................. 159
Scaunul pentru copii ................. 51
Instalarea scaunului pentru copii
cu ajutorul centurilor de
siguranţă.............................. 61
Instalarea scaunului pentru copii
cu ancore rigide ISOFIX ....... 65
Instalarea scaunului pentru copii
cu chingă superioară............ 66
Scaunele Junior, definirea ...... 51
Scaunele Junior, instalarea .... 63
Scaunele pentru copii,
definirea............................... 51
Scaunele pentru copii,
instalarea ............................. 61
Scaunele pentru sugari,
definirea............................... 51
Scaunele pentru sugari,
instalarea .............................. 61
Scrumierele .............................. 384
Sculele .............................. 482, 494
Semnalul la frânarea
de urgenţă............................. 284
Senzorii de asistenţă
la parcare .............................. 262
Senzorul
LDA (sistemul de avertizare la
părăsirea benzii de
rulare) ................................. 242
Oglinda retrovizoare
interioară........................... 166
R
S
*: Pentru modelele echipate cu sistem de navigaţie/multimedia, consultaţi
„Manualul de utilizare a sistemului de navigaţie şi multimedia”.