Măsurile de precauţie privind sistemele suplimentare de
reţinere (SRS)
Sistemele suplimentare de reţinere (SRS) frontale și laterale includ tipuri diferite de
airbaguri. Identificaţi diferitele tipuri de airbaguri montate pe vehiculul
dumneavoastră localizând indicatoarele de amplasare „SRS AIRBAG”. Aceste
indicatoare sunt amplasate la vedere în locurile unde se află airbagurile.
Airbagurile sunt montate în următoarele locuri:
•Platoul central al volanului (airbag șofer)
•Panoul de bord, în dreptul pasagerului faţă (airbag pasager faţă)
•Părţile laterale ale spătarelor din faţă (airbaguri laterale)
•Stâlpii parbrizului și ai lunetei și marginea plafonului de-a lungul ambelor părţi (airbaguri
tip cortină)
Vehiculele pentru Rusia au un senzor care detectează un accident iminent cu răsturnare.
Sistemele suplimentare de reţinere cu airbaguri sunt proiectate pentru a furniza protecţie
suplimentară în anumite situaţii; de aceea, centurile de siguranţă sunt întotdeauna importante
pentru că:
Fără utilizarea centurii de siguranţă, airbagul nu poate asigura protecţia corespunzătoare în
cazul unui accident. Utilizarea centurii de siguranţă este necesară pentru:
•Împiedicarea proiectării pasagerului într-un airbag care se umflă.
•Reducerea riscului de rănire în timpul unui accident pentru care airbagul nu a fost proiectat
să se declanșeze, cum ar fi un impact din spate.
•Reducerea posibilităţii de rănire în timpul coliziunilor frontale, aproape frontale, laterale
sau accidentelor cu rostogolire care nu sunt destul de grave pentru a declanșa airbagurile.
•Reducerea riscului de a fi aruncat afară din vehicul.
•Reducerea riscului de rănire a părţii abdominale a corpului și a picioarelor în timpul unui
accident pentru că airbagurile nu asigură protecţie acestor părţi ale corpului.
•Menţinerea șoferului într-o poziţie care permite un control mai bun asupra vehiculului.
Echipamentul de siguranţă esenţial
Airbagurile SRS
2-48
Dacă vehiculul dumneavoastră este prevăzut cu un sistem de clasificare a
ocupanţilor scaunelor pentru pasageri din faţă, pentru detalii, consultaţi secţiunea
„Sistemul de clasificare a ocupanţilor scaunelor pentru pasageri din faţă” (pagina
2-66).
Dacă vehiculul este prevăzut cu un sistem de clasificare a ocupanţilor scaunelor pentru
pasageri din faţă, indicatorul luminos pentru dezactivarea airbagului pasagerului din faţă se
aprinde pentru o anumită perioadă atunci când contactul este trecut în poziţia pornit.
Un copil care este prea mic pentru a utiliza centura de siguranţă trebuie să fie asigurat în
mod corespunzător folosind un scaun de protecţie pentru copil (pagina 2-28).
Alegeţi cu grijă scaunul de protecţie pentru copil care se potrivește copilului dumneavoastră
și respectaţi instrucţiunile de montare din acest manual de utilizare, precum și instrucţiunile
producătorului.
AVERTISMENT
Este obligatorie purtarea centurilor de siguranţă în vehiculele echipate cu airbaguri:
Este periculos să vă bazaţi numai pe airbaguri pentru protecţie în cazul unui accident.
Airbagurile nu pot preveni singure rănirile grave. Airbagurile sunt concepute să acţioneze
doar în cazul primei coliziuni, cum ar fi una frontală, aproape frontală sau laterală sau
accidentelor cu rostogolire, cu forţe cel puţin moderate. Ocupanţii vehiculului trebuie să
poarte întotdeauna centurile de siguranţă.
Echipamentul de siguranţă esenţial
Airbagurile SRS
2-49
Copiii nu trebuie să ocupe locul pasagerului din faţă:
Este periculos să așezați pe scaunul din faţă un copil în vârstă de până la 12 ani. Copilul poate
fi lovit de un airbag care se declanșează și poate fi rănit grav sau chiar deceda. Este foarte
probabil ca un copil care doarme să se sprijine de ușă și să fie lovit de airbagul lateral într-o
coliziune moderată pe partea frontală a pasagerului. Dacă este posibil, așezați întotdeauna
în siguranţă un copil în vârstă de până la 12 ani pe bancheta din spate într-un scaun de
protecţie pentru copil corespunzător vârstei și dimensiunilor sale.
Pericol extrem! Nu utilizaţi niciodată un scaun de protecţie pentru copil orientat spre spate pe
locul pasagerului din faţă dacă acesta este protejat de un airbag care s-ar putea declanșa:
Nu folosiţi NICIODATĂ un scaun de protecţie pentru copil îndreptat spre spate pe un scaun
protejat de un AIRBAG ACTIV în faţa acestuia; poate surveni DECESUL sau RĂNIREA GRAVĂ a
COPILULUI.
Chiar
și într-o coliziune moderată, scaunul de protecţie pentru copil poate
fi lovit de airbagul
care se declanșează și deplasat violent spre spate, provocând rănirea gravă sau decesul
copilului.
Nu staţi prea aproape de airbagurile pentru
șofer
și pasagerul din faţă:
Așezarea prea aproape de airbagurile pentru șofer și pasagerul din faţă sau așezarea mâinilor
sau a picioarelor pe acestea este foarte periculoasă. Airbagurile
șoferului
și pasagerului din
faţă se declanșează cu o forţă și o viteză foarte mari. Dacă cineva se află prea aproape, poate
fi rănit grav.
Șoferul nu trebuie să ţină volanul de partea unde este montat airbagul.
Pasagerul din scaunul faţă trebuie să ţină ambele picioare pe podea. Ocupanţii locurilor din
faţă trebuie să își regleze scaunele cât de în spate posibil și să stea drepţi, sprijiniţi de spătar,
cu centurile de siguranţă
fixate corect.
Așezați-vă în centrul scaunului
și purtaţi în mod corespunzător centura de siguranţă:
Este extrem de periculos să staţi prea aproape de modulele airbagurilor laterale sau să puneţi
mâinile pe acestea, să dormiţi rezemat de portieră sau să scoateţi capul pe geam. Airbagurile
laterale și airbagurile tip cortină se declanșează cu putere și viteză mari umflându-se direct
de-a lungul
ușii pe partea pe care este lovită
mașina. Persoanele care stau prea aproape de
uși sau se sprijină de geamuri sau cele care stau pe bancheta din spate
și se ţin de părţile
laterale ale spătarelor scaunelor din faţă pot fi grav rănite. Lăsaţi spaţiu pentru ca airbagurile
laterale
și cele tip cortină să funcţioneze corect, stând
așezat în centrul scaunului în timp ce
vehiculul se află în mișcare și purtând corect centura de siguranţă.
Echipamentul de siguranţă esenţial
Airbagurile SRS
2-50
Nu așezați obiecte pe sau în jurul zonei în care airbagurile pentru șofer sau pasagerul din faţă
se declanșează:
Este periculos să atașați obiecte de modulele airbag frontale sau să amplasaţi diverse lucruri
în faţa acestora. În cazul unui accident, obiectele respective pot împiedica umflarea
airbagului și pot răni pasagerii.
Nu fixați obiecte în zona de declanșare a unui airbag lateral:
Este periculos să așezați pe scaunul faţă obiecte care să acopere partea laterală a acestuia. În
cazul unui accident, obiectul respectiv ar putea împiedica umflarea airbagului lateral din
laterala scaunelor din faţă, reducând astfel protecţia suplimentară a sistemului de airbaguri
laterale sau schimbând direcţia airbagului în mod periculos. În plus, airbagul se poate sparge
și gazul poate scăpa.
Nu agăţaţi sacoșe din plasă, genţi pentru hărţi sau ghiozdane cu curele laterale de scaunele
din faţă. Nu folosiţi niciodată huse pentru scaunele din faţă. Menţineţi întotdeauna liberă
raza de acţiune a modulelor airbagurilor laterale din scaunele faţă pentru a se putea
declanșa în cazul unei coliziuni laterale.
Nu
așezați obiecte în zona în care un airbag tip cortină se
declanșează:
Este periculos să agăţaţi obiecte în zonele de activare a airbagurilor, cum ar fi parbrizul,
geamurile portierelor, stâlpii parbrizului și lunetei, de-a lungul marginii plafonului și de
mânerele laterale. În cazul unui accident, obiectul respectiv ar putea împiedica
umflarea
airbagului tip cortină din stâlpii parbrizului și lunetei și de-a lungul marginii plafonului,
reducând astfel protecţia suplimentară a sistemului de airbaguri tip cortină sau schimbând
direcţia airbagului în mod periculos. În plus, airbagul se poate sparge și gazul poate scăpa.
Nu agăţaţi umerașe sau orice alte obiecte de mânerele laterale. Atunci când agăţaţi haine,
agăţaţi-le direct de cârligul pentru haine. Menţineţi întotdeauna liberă raza de acţiune a
modulelor airbagurilor tip cortină pentru a se putea declanșa în cazul unei coliziuni laterale
sau al unui accident cu rostogolire.
Nu atingeţi componentele sistemului suplimentar de reţinere după
umflarea airbagurilor:
Este periculos să atingeţi componentele sistemului suplimentar de reţinere după ce
airbagurile au fost
declanșate: Imediat după
declanșare, acestea sunt foarte
fierbinți. Puteţi
suferi arsuri.
Nu instalaţi niciodată echipamente în partea din faţă a vehiculului:
Instalarea echipamentelor în partea din faţă, cum ar fi diverse bare de protecţie, un plug de
zăpadă sau un troliu, este periculoasă. Poate fi afectat sistemul de senzori de coliziune al
airbagului. Acest lucru poate provoca declanșarea accidentală a airbagurilor sau poate
împiedica declanșarea acestora în cazul unui accident. Ocupanţii locurilor din faţă pot fi grav
răniţi.
Echipamentul de siguranţă esenţial
Airbagurile SRS
2-51
Nu modificați suspensia:
Modificarea suspensiilor vehiculului este periculoasă. Dacă modificați înălţimea sau
suspensia vehiculului, acesta nu va putea percepe cu acurateţe o coliziune sau un accident cu
rostogolire, ducând la declanșarea incorectă sau neașteptată a airbagurilor și la posibilitatea
apariţiei unor răniri grave.
Pentru a preveni falsa detectare de către sistemul de senzori pentru airbaguri, respectaţi
următoarele:
¾Nu folosiţi alte anvelope sau jante decât cele specifice pentru vehiculul dumneavoastră
Mazda:
Utilizarea altor anvelope sau jante decât cele specificate pentru vehiculul dumneavoastră
Mazda (pagina 9-11) este periculoasă. Dacă modificați folosiţi astfel de jante, sistemul de
detectare a accidentelor al vehiculului nu va percepe cu acurateţe o coliziune sau un
accident cu rostogolire, ducând la declanșarea incorectă sau neașteptată a airbagurilor și
la posibilitatea apariţiei unor răniri grave.
¾Nu supraîncărcaţi vehiculul:
Dacă supraîncărcaţi vehiculul, sistemul de senzori pentru declanșarea airbagurilor nu va
percepe cu acurateţe o coliziune sau un accident cu rostogolire, ducând la declanșarea
incorectă sau neașteptată a airbagurilor și la posibilitatea apariţiei unor răniri grave.
Greutatea brută maximă permisă pe osie (GAWR) și greutatea brută maximă autorizată
(GVWR) pentru vehiculul dumneavoastră sunt indicate în Eticheta standard de siguranţă
pentru automobile de pe cadrul ușii. Nu depășiți aceste valori maxime autorizate.
¾Nu conduceţi autovehiculul în afara drumului:
Este periculos să conduceţi vehiculul în afara drumului deoarece vehiculul nu a fost
conceput în acest scop. În cazul în care conduceţi vehiculul în afara drumului, sistemul de
senzori pentru declanșarea airbagurilor nu va percepe cu acurateţe o coliziune sau un
accident cu rostogolire, ducând la declanșarea incorectă sau neașteptată a airbagurilor și
la posibilitatea apariţiei unor răniri grave.
Nu modificați o ușă din faţă și nu lăsaţi nicio defecţiune neremediată. Solicitaţi întotdeauna
verificarea unei
uși din faţă deteriorate la un service autorizat, recomandarea noastră
fiind un
service autorizat Mazda.
Este periculos să
modificați o
ușă din faţă sau să lăsaţi o
ușă defectă nereperată. Fiecare
ușă
din faţă are un senzor de impact lateral care face parte din sistemul suplimentar de reţinere.
Dacă într-o ușă din faţă există găuri, un difuzor este scos din ușă sau o ușă defectă este lăsată
nereparată, senzorul ar putea să
fie afectat negativ făcându-l să nu mai detecteze corect
presiunea unui impact în timpul unei coliziuni laterale. Dacă un senzor nu detectează corect
un impact lateral, este posibil ca airbagurile laterale
și tip cortină
și sistemul de pretensionare
a centurii de siguranţă din faţă să nu funcţioneze normal, ceea ce ar putea rezulta în
vătămarea gravă a ocupanţilor.
Echipamentul de siguranţă esenţial
Airbagurile SRS
2-52
Nu modificați sistemul suplimentar de reţinere:
Modificarea componentelor sau a cablajului sistemului suplimentar de reţinere este
periculoasă. Îl puteţi declanșa accidental sau îl puteţi face nefuncţional. Nu aduceţi niciun fel
de modificări sistemului suplimentar de reţinere. Acest lucru include instalarea de ornamente,
embleme sau alte obiecte pe modulele airbag. Include de asemenea instalarea de
echipamente electrice suplimentare pe sau în apropierea componentelor sau a cablajului
sistemului. Numai un service autorizat, recomandarea noastră fiind un reprezentant
autorizat Mazda, poate asigura grija deosebită necesară la demontarea și montarea
scaunelor din faţă. Este foarte important să protejaţi cablajul și conexiunile airbagurilor
pentru a vă asigura că acestea nu se declanșează accidental, senzorul poziţiei de glisare a
scaunului șoferului nu este deteriorat și scaunele au o conexiune airbag intactă.
Nu așezați bagaje sau alte obiecte sub scaunele faţă:
Amplasarea bagajelor sau a altor obiecte sub scaunele din faţă este periculoasă.
Componentele esenţiale ale sistemului suplimentar de reţinere se pot deteriora, iar în cazul
unei coliziuni laterale airbagurile laterale pot să nu funcţioneze, ceea ce ar putea duce la
vătămări grave sau decese. Pentru a preveni defectarea componentelor esenţiale ale
sistemului suplimentar de reţinere, nu amplasaţi bagaje sau alt fel de obiecte sub scaunele
faţă.
Nu folosiţi un vehicul cu componente ale airbagurilor/sistemului de pretensionare a centurii
de siguranţă defecte:
Componentele sistemelor de airbaguri/de pretensionare a centurilor de siguranţă
declanșate
sau defecte trebuie să fie înlocuite după orice coliziune care a dus la declanșarea sau
defectarea acestora. Numai un service autorizat, recomandarea noastră fiind un
reprezentant autorizat Mazda, poate evalua complet aceste sisteme pentru a vedea dacă vor
funcţiona în cazul unui alt accident. Dacă folosiţi un vehicul cu airbaguri sau unităţi de
pretensionare
declanșate sau deteriorate, nu vi se va mai oferi protecţia necesară în cazul
unui alt accident ceea ce poate duce la vătămări grave sau chiar decese.
Nu demontaţi piesele din interiorul airbagului:
Demontarea oricăror componente, cum ar
fi scaunele faţă, panoul de bord, volanul sau a
unor părţi din stâlpii lunetei și ai parbrizului și din marginea plafonului, conţinând
componente sau senzori ai airbagurilor, este periculoasă. Aceste părţi conţin componente
esenţiale ale airbagurilor. Airbagurile se pot activa accidental și pot provoca vătămări grave.
Demontarea acestor componente trebuie să fie efectuată doar de un reprezentant autorizat
Mazda.
Echipamentul de siguranţă esenţial
Airbagurile SRS
2-53
Aruncaţi deșeurile sistemului de airbaguri conform regulamentelor în vigoare:
Este extrem de periculos să aruncaţi un airbag uzat sau să casaţi un vehicul cu airbaguri
active fără să respectaţi reglementările în vigoare. Nerespectarea tuturor procedurilor de
siguranţă poate duce la vătămări corporale. Pentru a arunca în siguranţă deșeurile sistemului
de airbaguri sau pentru a casa un vehicul prevăzut cu un sistem de airbaguri, consultaţi un
service autorizat, recomandarea noastră fiind un reprezentant autorizat Mazda.
NOTĂ
•Atunci când un airbag se declanșează, se poate auzi un zgomot puternic de umflare și este
eliberată o cantitate de fum. Este puţin probabil ca un airbag să provoace rănirea, totuși,
prin fricţiune, textura airbagurilor poate provoca răni ușoare pe părţile corpului care nu
sunt acoperite de haine.
•Dacă doriţi să vindeţi vehiculul Mazda, vă recomandăm să informaţi noul proprietar cu
privire la sistemele airbag și la importanţa familiarizării cu instrucţiunile legate de
acestea din manualul de utilizare.
•Această etichetă de mare vizibilitate avertizează împotriva folosirii scaunului de protecţie
pentru copil îndreptat spre spate pe scaunul pasagerului din faţă.
(Cu excepția Taiwanului) (Taiwan)
(Taiwan, cu excepţia scaunului din faţă pentru pasager, dacă este prevăzut cu
următoarea etichetă)
Aceste etichete de mare vizibilitate avertizează împotriva folosirii scaunului de protecţie
pentru copil îndreptat spre spate pe scaunul protejat de un airbag.
Echipamentul de siguranţă esenţial
Airbagurile SRS
2-54
Componentele sistemului suplimentar de reţinere
(Cu sistem de clasificare a ocupanţilor scaunelor pentru pasageri din faţă)
Echipamentul de siguranţă esenţial
Airbagurile SRS
2-55