Semnalul Avertisment
Indicatorul luminos
pentru verificarea
motoruluiDac acest indicator se aprinde în timp ce conduce i, este posibil ca vehiculul s aib o
defec iune. Este important s re ine i în ce condi ii se deplasa vehiculul în momentul
aprinderii indicatorului úi s consulta i un service autorizat, recomandarea noastr fiind un
reprezentant autorizat Mazda.
Indicatorul luminos pentru verificarea motorului se poate aprinde în urmtoarele situa ii:
•Nivelul combustibilului din rezervor este foarte sczut sau se apropie de zero.•Exist o problem la sistemul electric al motorului.•Exist o problem la sistemul de control al emisiei de noxe.
Dac indicatorul luminos pentru verificarea motorului rmâne aprins sau lumineaz scurt
continuu, nu conduce i cu vitez mare úi consulta i un service autorizat, recomandarea
noastr fiind un reprezentant autorizat Mazda.
AVERTISMENT
Dacă lampa pentru verific area motorului se aprinde, nu dec onectaţi c ablurile bateriei.
În cazul în care cablurile bateriei sunt deconectate și apoi reconectate, motorul ar putea să
fie deteriorat
și să se
declanșeze un incendiu.
Indica ia/lampa de
avertizare pentru
transmisia automa-
t
*
Indica ia/lampa se aprinde atunci când exist o problem la transmisie.
AT E NIE
Dacă indicaţia/lampa de avertizare pentru transmisia automată se aprinde, înseamnă că
transmisia are o problemă electrică. Transmisia se poate defecta în cazul în care continuaţi
să conduceţi vehiculul în această stare. Consultaţi cât mai curând un service autorizat, re‐
comandarea noastră fiind un reprezentant autorizat Mazda.
Indica ie de averti-
zare pentru trac iu-
nea integral
*
Este afi úat mesajul „4WD system malfunction” (defec iune a sistemului de trac iuneintegral)
Indica ia este afi úat în urmtoarele condi ii. Sistemul poate avea o defec iune. Solicita i
verificarea vehiculului la un service autorizat, recomandarea noastr fiind un reprezentant
autorizat Mazda.
•Atunci când exist o defec iune la sistemul de trac iune integral.•Atunci când exist o diferen mare între dimensiunea anvelopelor ro ilor din fa úi din
spate.
Este afi úat mesajul „4WD system high-load” (sarcin ridicat a sistemului de trac-
iune integral)
Indica ia este afi úat în urmtoarele condi ii. Parca i vehiculul într-un loc sigur úi verifica-
i dac indicatorul luminos de avertizare se stinge úi apoi conduce i vehiculul. Contacta i
un service autorizat, recomandarea noastr fiind un reprezentant autorizat Mazda, dac in-
dica ia este afi úat continuu.
•Atunci când temperatura uleiului din diferen ial este excesiv de mare.•Atunci când exist o diferen mare între rota ia ro ilor din fa úi din spate, precum la
încercarea de a scoate vehiculul din noroi.
Dac apar probleme
Lmpile de avertizare/indicatoarele luminoase úi semnalele sonore de avertizare
*Anumite modele.7-37