Conducerea şi utilizarea autovehiculului163
ESC este operaţional după fiecare
pornire a motorului, imediat ce se
stinge lampa de control b.
Când ESC funcţionează, b clipeşte.
9 Avertisment
Prezenţa acestui sistem de
siguranţă nu trebuie să vă tenteze să adoptaţi o manieră riscantă de
conducere.
Adaptaţi viteza de deplasare la
starea carosabilului.
Lampa de control b 3 99.
Dezactivarea
ESC poate fi dezactivat: menţineţi
apăsat t timp de aproximativ 5 s.
Lămpile de control k şi n se aprind.
Sistemul ESC se reactivează printr-o nouă apăsare a t. Dacă sistemul TC
a fost dezactivat anterior, atât TC cât şi ESC sunt reactivate.
ESC se reactivează şi la următoarea
cuplare a contactului.
Defecţiunile
În cazul în care există o eroare la sistem, lampa de control b se aprinde
continuu şi un mesaj apare în Centrul
de informaţii pentru şofer. Sistemul
nu este funcţional.
Apelaţi la un atelier service autorizat
pentru remedierea defecţiunii.
Sistemul de control lacoborârea pantelor
Sistemul de control la coborârea
pantelor (DCS) permite deplasarea
autovehiculului cu viteză redusă fără
apăsarea pedalei de frână.
Autovehiculul va decelera în mod
automat până la o viteză redusă şi va menţine această viteză cât timp
sistemul este activat. Atunci când
sistemul este activat, se pot simţi
vibraţii şi se pot auzi zgomote de la
sistemul de frânare.
164Conducerea şi utilizarea autovehicululuiAtenţie
Utilizaţi funcţia numai la coborârea
unor pante abrupte, în timp ce
conduceţi pe teren accidentat. Nu
folosiţi funcţia atunci când rulaţi pe drumuri normale. Utilizarea inutilă
a funcţiei DCS, de exemplu, în
timpul rulării pe drumuri normale,
poate deteriora sistemul de
frânare şi funcţia ESC.
Activarea
La viteze mai mici de aprox. 40 km/h,
apăsaţi u. Lampa de control u de
culoare verde va clipi pe tabloul de
bord, indicând astfel că sistemul DCS este operaţional. Sistemul DCS nu se va activa la viteze mai mari de
50 km/h, chiar dacă butonul este
apăsat.
Dezactivarea
Apăsaţi din nou butonul u. Lampa de
control u de culoare verde se stinge.
Apăsarea pedalei de frână/
acceleraţie va duce, de asemenea, la
dezactivarea sistemului DCS.
Defecţiunile
Dacă lampa de control verde u nu se
aprinde sau clipeşte după apăsarea
butonului, există o defecţiune în
sistem.
Apelaţi la un atelier service autorizat
pentru asistenţă.
Lămpile de control ale sistemului
DSC u 3 98.Sistemele de asistenţă
pentru şofer9 Avertisment
Sistemele de asistenţă pentru
şofer sunt dezvoltate cu scopul de
a ajuta şoferul şi nu de a înlocui
atenţia acestuia.
Şoferul este singurul responsabil
pentru condusul autovehiculului.
Atunci când utilizaţi sistemele de
asistenţă pentru şofer, luaţi în
considerare condiţiile de trafic.
Controlul vitezei de
croazieră
Sistemul de control al vitezei de
croazieră poate memora şi menţine
viteze cuprinse între aproximativ 30 şi 200 km/h. Pot apărea abateri de la
vitezele memorate în cazul conducerii
în rampă sau în pantă.
Ca măsură de siguranţă, sistemul de
control al vitezei de croazieră poate fi activat numai după o acţionare
Conducerea şi utilizarea autovehiculului181Aditivii pentru combustibili în
afara Europei
Combustibilul trebuie să conţină
aditivi pentru detergent care ajută la
împiedicarea formării depunerilor în
motor şi în sistemul de alimentare cu
combustibil. Injectoarele de
combustibil şi supapele de admisie
curate vor permite funcţionarea
corectă a sistemului de control al
emisiilor. Anumiţi combustibili nu
conţin cantităţi suficiente de aditivi
pentru a menţine curate injectoarele
de combustibil şi supapele de
admisie.
Pentru a compensa această lipsă de
conţinut de detergent, adăugaţi
Tratamentul sistemului de
combustibil PLUS în rezervorul de
combustibil la fiecare schimbare a
uleiului sau la fiecare 15.000 km,
oricare survine prima. Este disponibil la atelierul dvs.
Combustibilii care conţin oxigenaţi, ca de exemplu eterii şi etanolul, dar şi
combustibil reformulat, sunt
disponibili în anumite oraşe. Dacă
aceşti combustibili sunt conformi cu
specificaţiile descrise anterior, atuncifolosirea acestora este acceptabilă.
Cu toate acestea, E85 (85 % etanol)
şi alţi combustibili care conţin mai
mult de 15 % etanol trebuie folosiţi
numai la autovehiculele FlexFuel.Atenţie
Nu folosiţi combustibil care
conţine metanol. Acesta poate
conţine piesele metalice din
sistemul de alimentare cu
combustibil şi poate, de
asemenea, avaria piesele din
plastic şi cauciuc. Această
avariere nu este acoperită de
garanţia autovehiculului.
Unii combustibili, în principal
combustibilii pentru curse, cu cifră
octanică mare, pot conţine un aditiv pentru îmbunătăţirea cifrei octanice,
numit metilciclopentadienil mangan.
Nu folosiţi combustibili sau aditivi
pentru combustibili cu MMT, întrucât
aceştia pot reduce durata de viaţă a
bujiilor şi pot afecta performanţele
sistemului de comandă a emisiilor.
Lampa de control defecţiuni Z se
poate aprinde 3 97 . Dacă se întâmplă
acest lucru, apelaţi la un atelier
service pentru asistenţă.
Combustibilul pentru
motoarele diesel
Folosiţi numai motorină conformă cu
standardul EN 590 şi care are o
concentraţie de sulf de max. 10 ppm.
Se pot folosi combustibilii cu biodiesel
(conformă cu EN 14214) cu conţinut
de max. 7 % din volum (de ex.
denumiţi B7).
În cazul deplasării în ţări din afara
Uniunii Europene, este posibilă
utilizarea ocazională a motorinei Euro cu o concentraţie de sulf mai mică de
50 ppm.
Conducerea şi utilizarea autovehiculului183Alimentarea cu combustibil9Pericol
Înainte de a alimenta cu
combustibil, decuplaţi contactul şi
sistemele de încălzire exterioare
care au camere de ardere.
Respectaţi instrucţiunile de
utilizare şi de siguranţă ale staţiei
de alimentare.
9 Pericol
Combustibilul este inflamabil şi
exploziv. Nu fumaţi. Nu sunt
admise flăcări deschise sau
scântei.
Dacă simţiţi miros de combustibil în autovehicul, solicitaţi imediat
eliminarea cauzei de către un
atelier service.
O etichetă cu simbolurile, aflată pe
clapeta rezervorului de combustibil,
indică tipurile de combustibil permise. În Europa, duzele pompelor de lastaţiile de carburanţi sunt marcate cu
aceste simboluri. Alimentaţi exclusiv
cu combustibil de tipul permis.
Atenţie
În cazul alimentării cu un combustibil incorect, nu cuplaţi
contactul.
Clapeta rezervorului de combustibil se află în partea dreapta spate a
autovehiculului.
Clapeta rezervorului de combustibil
poate fi deschisă numai când
autovehiculul este deblocat.
Deblocaţi clapeta rezervorului de
combustibil apăsând-o.
188Conducerea şi utilizarea autovehicululuiCârligul de tractare
Informaţii generale Utilizaţi numai echipamente de
tractare omologate pentru
autovehiculul dumneavoastră. Vă
recomandăm să încredinţaţi unui
atelier service montarea
echipamentului de tractare. Ar putea
fi necesare modificări ale sistemului
de răcire, scuturilor termice sau ale
altor echipamente.
Funcţia de detectare a defecţiunii
becului pentru lampa de frână a
remorcii nu poate detecta defectarea
parţială a becului, de ex. în cazul a
patru becuri cu puterea de 5 W
fiecare, se detectează defectarea lămpii numai dacă rămâne o singură
lampă de 5 W sau niciuna.
Fixarea echipamentului de tractare
poate acoperi orificiul cârligului de
tractare. În acest caz, utilizaţi cuplajul
sferic pentru tractare. Păstraţi
întotdeauna cuplajul sferic de tractare în autovehicul atunci când nu îl
folosiţi.Caracteristici de conducere
şi sugestii referitoare latractare
Înainte de ataşarea unei remorci,
gresaţi cuplajul sferic de tractare.
Însă nu procedaţi la gresarea
cuplajului sferic de tractare dacă se
utilizează un stabilizator ce
acţionează asupra cuplajului pentru reducerea mişcărilor oscilante.
În cazul tractării remorcilor cu
stabilitate direcţională mai mică sau a
rulotelor cu masă totală autorizată de peste 1.000 kg, nu depăşiţi viteza de
80 km/h. Se recomandă utilizarea
unui stabilizator.
Dacă remorca începe să aibă mişcări oscilante, reduceţi viteza, nu încercaţi
să corectaţi din direcţie, şi frânaţi
puternic dacă este necesar.
La abordarea unei pante, conduceţi
în aceeaşi treaptă de viteză cu care
v-aţi deplasa în rampă şi mergeţi cu o viteză similară.
Corectaţi presiunea în anvelope la
valoarea specificată pentru sarcină
maximă 3 252.Tractarea unei remorci
Încărcătura remorcii
Sarcina maximă autorizată a remorcii depinde de autovehicul şi de motor,
depăşirea acestei valori nefiind
permisă. Sarcina reală a remorcii
reprezintă diferenţa dintre masa reală
totală a remorcii şi valoarea reală a
sarcinii pe cupla de tractare când
remorca este ataşată.
Sarcinile autorizate pentru remorci
sunt menţionate în documentaţia
autovehiculului. În general, pot
aborda rampe cu înclinaţie de
maximum 12 %.
Sarcina maximă autorizată a remorcii este valabilă pentru rampe cu
înclinaţii în limitele specificate şi
altitudini de până la 1.000 m peste
nivelul mării. Având în vedere că
puterea motorului scade odată cu
creşterea altitudinii din cauza
rarefierii aerului, masa totală maximă
autorizată a ansamblului cu remorcă
va trebui redusă cu 10 % pentru
fiecare 1.000 m altitudine în plus.
Masa totală maximă autorizată a
ansamblului cu remorcă nu trebuie
Conducerea şi utilizarea autovehiculului191Inelul pentru cablul de siguranţă
Ataşaţi cablul de siguranţă de inel.
Verificarea corectitudinii montării
cuplajului sferic de tractare
● Marcajul verde de pe butonul rotativ trebuie să fie orientat către
marcajul verde de pe cuplajul
sferic de tractare.
● Nu trebuie să existe niciun interstiţiu între butonul rotativ şi
cuplajul sferic de tractare.
● Cuplajul sferic de tractare trebuie
să fie fixat bine în alezaj.
● Cuplajul sferic de tractare trebuie
să fie blocat în poziţie şi cheia săfie scoasă.9 Avertisment
Tractarea unei remorci este
permisă numai când este instalat
corect un cuplaj sferic de tractare. Dacă nu se fixează corect cuplajul
sferic de tractare, apelaţi la un
atelier service pentru asistenţă.
Demontarea cuplajului sferic de
tractare
Deschideţi clapeta de protecţie şi
rotiţi cheia în poziţia c pentru
deblocarea cuplajului sferic de tractare.
Trageţi butonul rotativ în afară şi rotiţi- l la maximum în sens orar. Trageţi în
jos cuplajul sferic de tractare.
Introduceţi dopul de etanşare în
orificiu. Rabataţi suportul.
194Îngrijirea autovehicululuiRepunerea în exploatareCând autovehiculul urmează să fie
repus în exploatare:
● Conectaţi borna negativă a bateriei autovehiculului. Activaţi
unitatea electronică de comandă
a geamurilor acţionate electric.
● Verificaţi presiunea în anvelope. ● Umpleţi rezervorul lichidului de spălare.
● Verificaţi nivelul uleiului de motor.
● Verificaţi nivelul lichidului de răcire.
● Montaţi plăcuţa de înmatriculare dacă este necesar.
Reciclarea autovehiculelor la sfârşitul duratei deutilizare
Informaţiile despre centrele de
recuperare a autovehiculelor la
sfârşit-de-serviciu şi de reciclare a
autovehiculelor la sfârşit-de-serviciu
sunt disponibile pe site-ul nostru,
acolo unde acest lucru este cerut delege. Încredinţaţi această activitate
numai centrelor de reciclare
autorizate.
Autovehiculele pe gaz trebuie să fie
reciclate la un centru service autorizat pentru autovehicule pe gaz.Verificarea
autovehiculului
Efectuarea de lucrări deîntreţinere9 Avertisment
Derulaţi verificări în
compartimentul motor numai cu contactul decuplat.
Ventilatorul de răcire poate intra în funcţiune şi când contactul este
decuplat.
Îngrijirea autovehiculului197Fixaţi capacul vasului de expansiune
în poziţie şi strângeţi-l.
Lichidul de răcire a motorului
Lichidul de răcire asigură protecţie la
îngheţ până la aproximativ -30 °C. În
ţările nordice cu temperaturi foarte
scăzute, lichidul de răcire prevăzut
din fabrică asigură protecţia la îngheţ
până la aproximativ -40 °C.Atenţie
Utilizaţi exclusiv antigelul omologat.
Lichidul de răcire şi antigelul 3 238.
Nivelul lichidului de răcire
Atenţie
Nivelul prea scăzut al lichidului de răcire poate cauza avarierea
motorului.
Dacă sistemul de răcire este rece, nivelul lichidului de răcire trebuie să
se afle deasupra marcajului liniei de
umplere. Completaţi cu lichid dacă
nivelul este scăzut.
9 Avertisment
Înainte să deschideţi capacul
vasului de expansiune, lăsaţi
motorul să se răcească.
Deschideţi cu atenţie capacul,
eliberând treptat suprapresiunea.
Pentru a completa nivelul, folosiţi un amestec 1:1 concentrat de lichid derăcire aprobat şi apă de la robinet.
Dacă nu dispuneţi de concentrat de
lichid de răcire, completaţi cu apă de
la robinet. Strângeţi bine la loc
capacul. Verificaţi concentraţia
lichidului de răcire şi eliminaţi cauza
pierderilor de lichid de răcire la un
atelier service autorizat.
Lichidul de servodirecţieAtenţie
Cantităţi extrem de mici de
murdărie pot determina
deteriorarea sistemului de direcţie şi funcţionarea sa
necorespunzătoare. Nu permiteţi
murdăriei să intre în contact cu
partea de lichid a capacului
rezervorului / jojei sau să pătrundă
în rezervor.