Dacă lampa de avertizare pentru nivel
redus de combustibil se aprinde sau
nivelul de combustibil este foarte redus,
alimentaţi cât de repede posibil.
Consultaţi secţiunea „Luarea unei măsuri”
de la pagina 7-58.
NOTĂ
•După alimentare, indicatorul are nevoie
de o anumit ă perioad ă de timp pentru a
se stabiliza. În plus, indicatorul se poate
mi şca la deplasarea pe o pant ă sau în
curb ă deoarece combustibilul se mi şc ă
în rezervor.
•Afi şajul care indic ă o pă trime sau mai
puţ in de combustibil r ămas are mai
multe segmente pentru a prezenta
nivelul de combustibil r ămas în mai
mare detaliu.
•Direc ţia s ăge ţii () arat ă c ă clapeta
buş onului rezervorului de combustibil
este pe partea stâng ă a vehiculului.
(SKYACTIV-D 2.2)
Dacă apar diferenţe în performanţa
motorului sau acesta se calează din cauza
nivelului scăzut de combustibil, alimentaţi
vehiculul cât mai curând posibil şi
adăugaţi cel puţin 10 l de combustibil.
Iluminarea panoului de bord
(Fără control automat al iluminării)
Atunci când luminile sunt aprinse cu
contactul în poziţia p ornit, luminozitatea
panoului de bord este redusă.
(Cu control automat al iluminării)
Atunci când luminile sunt aprinse cu
contactul în poziţia p ornit, luminozitatea
panoului de bord este redusă. Cu toate
acestea, atunci când senzorul de lumină
detectează că zona din jur este luminoasă
ca atunci când luminile sunt aprinse pe
timpul zilei, iluminarea bordului nu se
reduce.
NOT Ă
•(Cu control automat al ilumin ării)
Atunci când contactul este trecut în
pozi ţia pornit la începutul serii sau la
amurg, iluminarea bordului este redus ă
timp de câteva secunde pân ă când
senzorul de lumin ă detecteaz ă
luminozitatea zonei din jur, cu toate
acestea reducerea luminii e se anuleaz ă
după detectarea luminozit ăţii.
•Atunci când luminile sunt aprinse,
indicatorul luminos al luminilor aprinse
din bord se aprinde.
Consulta ţi sec ţiunea „Farurile” de la
pagina 4-98.
În timp ce conduceţi
Bordul şi afişajul
4-68
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
Luminozitatea tabloului de bord şi
iluminarea panoului de bord pot fi ajustate
prin rotirea butonului.
•Luminozitatea se micşorează rotind
butonul spre stânga. Se va auzi un
semnal sonor atunci când butonul a fost
rotit în poziţia de reducere maximă a
luminii.
•Luminozitatea creşte rotind butonul spre
dreapta.
Mai întunecat
Mai luminos
Funcţia pentru regulatorul de iluminare
Regulatorul de ilumi nare poate fi anulat
prin rotirea butonului de iluminare la
dreapta până când se aude un semnal
sonor în timp ce lumi nozitatea bordului
este redusă cu contactul în poziţia ON
(pornit). Dacă vizibilitatea bordului este
redusă din cauza intensităţii luminii
mediului, opriţi regula torul de iluminare.
NOTĂ
•Atunci când regulat orul de iluminare
este oprit, luminozitatea bordului nu
poate s ă fie redusă chiar dacă luminile
sunt aprinse.
•Atunci când regulat orul de iluminare
este oprit, ecranul din afi şajul central
trece la afi şarea constant ă a ecranului
de zi.
Afişajul pentru temperatura
exterioară
Atunci când contactul este în poziţia ON,
este afişată temperatura exterioară.
NOT Ă
•În urmă toarele situa ţii, temperatura
afi şat ă poate fi diferit ă de temperatura
exterioar ă real ă, în func ţie de condi ţiile
mediului înconjur ător şi cele ale
vehiculului:
•Temperaturi foarte înalte sau foarte
sc ăzute.
•Schimbă ri bruşte ale temperaturii
exterioare.
•Vehiculul este parcat.
•Vehiculul este condus la viteze mici.
Schimbarea unităţii de temperatură a
afişajului pentru temperatura din
exterior
Unitatea temperaturii d in exterior poate fi
comutată de la Celsius la Fahrenheit
folosind următoarea procedură.
(Vehicule cu sistem audio de tip B)
Consultaţi secţiunea „Funcţiile de
personalizare” de la pagina 9-16.
(Vehicule fără siste m audio de tip B)
1. Apăsaţi pe butonul INFO cu contactul în poziţia oprit şi continuaţi apăsarea
butonului INFO pentru 5 secunde sau
mai mult în timp ce treceţi contactul în
poziţia pornit. Afişajul temperaturii din
exterior luminează scurt.
În timp ce conduceţi
Bordul şi afişajul
4-69
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
2. Apăsaţi pe butonul INFO pentru aschimba unitatea în care este afişată
temperatura din exterior.
3. Apăsaţi şi ţineţi apăsat butonul INFO timp de 3 secunde sau mai mult în timp
ce afişajul temperaturii din exterior
luminează scurt. Afişajul temperaturii
din exterior se aprinde.
NOT Ă
Atunci când unitatea de temperatur ă
indicată pe afişajul pentru temperatura
din exterior se schimb ă, unitatea de
temperatur ă din afi şajul indicatorului
lichidului de r ăcire a motorului se
schimb ă similar.
Avertizarea privind temperatura din
exterior*
Atunci când temperatura exterioară este
scăzută, indicatorul luminează scurt şi se
aude un semnal sonor pentru a avertiza
şoferul asupra posibili tăţii existenţei unor
drumuri cu gheaţă.
Dacă temperatura exterioară este mai mică
de 4 °C, afişajul pen tru temperatura din
exterior şi marcajul
luminează scurt
pentru aproximativ zece secunde şi un
semnal sonor se aude o singură dată.
NOT Ă
Dacă temperatura exterioar ă este mai
mic ă de -20 °C, semnalul sonor nu
ac ţioneaz ă. Îns ă, marcajul
se aprinde.
Computerul de bord
Următoarele informaţii pot fi selectate prin
apăsarea butonului INFO cu contactul în
poziţia pornit.
•Modul distanţă de ru lare până la golirea
rezervorului
•Modul consum mediu de combustibil
•Modul consum curent de combustibil
Dacă aveţi probleme cu computerul de
bord, consultaţi un service autorizat,
recomandarea noastră fiind un
reprezentant autorizat Mazda.
Modul distanţă de rulare până la
golirea rezervorului
Acest mod afişează distanţa aproximativă
pe care o puteţi parcurge cu combustibilul
rămas, în baza economiei de combustibil.
Distanţa până la golire va fi calculată şi
afişată din secundă în secundă.
(Modelul pentru Europa)
(Cu excepţia modelului pentru Europa)
INTERVAL
În timp ce conduceţi
Bordul şi afişajul
4-70*Anumite modele.
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
NOTĂ
•Chiar dac ă afi şajul distan ţei pân ă la
golirea rezervorului indic ă un num ăr
suficient de kilometri r ăma şi pân ă la
realimentare, realimenta ţi cât mai
curând posibil dac ă nivelul
combustibilului este foarte redus sau
lampa de avertizare pentru nivel redus
al combustibilului se aprinde.
•Este posibil ca afi şajul să nu se schimbe
dac ă nu ad ăugaţ i cel pu ţin 9 l de
combustibil.
•Distan ţa de rulare pân ă la golirea
rezervorului este distanţ a rămas ă
aproximativ ă pe care vehiculul poate fi
condus pân ă când dispar toate
marcajele de grada ţie de pe indicatorul
pentru nivelul combustibilului (care
indic ă combustibilul r ămas).
•Dac ă nu exist ă informa ţii anterioare
despre economia de combustibil, de
exemplu, dup ă ce vehiculul a fost
achizi ţionat pentru prima dat ă sau
informa ţiile sunt şterse atunci când
cablurile bateriei sunt deconectate,
distan ţa efectiv ă de rulare pân ă la
golirea rezervorului poate s ă difere de
cantitatea indicat ă.
Modul consum mediu de combustibil
Acest mod afişează economia medie de
combustibil prin calcularea distanţei totale
parcurse şi a consumului total de
combustibil de când a fost cumpărat
vehiculul sau de la da ta ultimii resetări.
Consumul mediu de combustibil va fi
calculat şi afişat din minut în minut.
(Modelul pentru Europa)
(Cu excepţia modelului pentru Europa)
Tip A
Tip B
Pentru a reseta datele afişate anterior,
apăsaţi pe butonul INFO cel puţin 1,5
secunde.
NOT Ă
(Vehicule cu sistem audio de tip B)
În cazul în care CONTORUL DE
PARCURS A este resetat folosind
kilometrajul jurnalier atunci când func ţia
care sincronizeaz ă (reseteaz ă) monitorul
economiei de combustibil şi kilometrajul
jurnalier (CONTORUL DE PARCURS A)
sunt activate, datele afi şate anterior sunt
resetate.
După resetarea datelor, mesajul - - - l/100
km sau - - - km/l va fi afişat pentru un
minut înainte ca economia de combustibil
să fie recalculată şi afişată.
În timp ce conduceţi
Bordul şi afişajul
4-71
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
Modul consum curent de combustibil
Acest mod afişează consumul curent de
combustibil prin calcularea consumului de
combustibil şi a distanţei parcurse.
Economia curentă de combustibil este
calculată şi afişată din 2 în 2 secunde.
(Modelul pentru Europa)
(Cu excepţia modelului pentru Europa)
Tip A
Tip B
CURENT
Atunci când viteza a scăzut la aproximativ
5 km/h, se va afişa - - - l/100 km sau - - -
km/l.
Alarma pentru viteza vehiculului
În acest mod, se afişează setarea curentă
pentru alarma de viteză a vehiculului.
Puteţi modifica setarea de viteză a
vehiculului la care avertizarea este
declanşată.
NOT Ă
Afişajul pentru alarma de vitez ă a
vehiculului este afi şat în acela şi moment
în care se aude semnalul sonor.
Alarma de viteză a vehiculului poate fi
setată cu ajutorul afişajului central.
NOT Ă
Stabili ţi întotdeauna viteza vehiculului în
func ţie de legile şi reglementă rile din ţara/
oraş ul în care conduce ţi vehiculul. În plus,
verifica ţi întotdeauna vite za vehiculului cu
ajutorul vitezometrului.
În timp ce conduceţi
Bordul şi afişajul
4-72
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
SemnalulAvertisment Pagina
*Lampa de avertizare pentru nivel scăzut al lichidului de curăţa re7-58
Lampa de avertizare pentru uşă întredeschisă
7-58
*1 Indicatorul se aprinde atunci când contactul este trecut în poziţia pornit pentru o verificare a funcţionării şi se
stinge câteva secunde mai târziu sau dacă mo torul este pornit. Dacă lampa nu se aprinde sau rămâne aprinsă,
solicitaţi verificarea vehicululu i de către un service autorizat, recomandarea noastră fiind un reprezentant
autorizat Mazda.
Indicaţia/indicatoarele luminoase
Aceste lămpi se aprind sau luminează scurt pentru a notifica ut ilizatorul despre starea de
funcţionare a sistemului sau d espre o defecţiune a acestuia.
Semnalul Indicatorul Pagina
(verde)*Indicatorul luminos pentru centura de siguranţă (scaunul din sp ate)2-32
*Indicatorul luminos pentru dezac
tivarea airbagului pasagerului din fa‐
ţă*12-75
(verde)
*Indicatorul luminos i-stop 4-20
Indicatorul luminos pentru sistemul de siguranţă*13-52
*Indicaţia alarmei pentru viteza vehiculului4-72
Indicatorul luminos pentru cheie fixă*14-79
*Indicatorul luminos pentru bujii incandescente*14-79
*Indicaţia/indicatorul luminos pen
tru filtrul de particule diesel*14-296
Indicaţia poziţiei schimbătorului de viteze 4-91
Indicatorul luminos pentru lumini aprinse4-98
În timp ce conduceţi
Bordul şi afişajul
4-76*Anumite modele.
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
SemnalulIndicatorul Pagina
(Roşu)
*Indicatorul luminos al sistemului inteligent de asistenţă la frânarea în
mediul urban (SCBS) Sistemul inteligent
avansat de asistenţă
la frânarea în mediul
urban (SCBS avan‐ sat)
4-233
Sistemul inteligent
de asistenţă la frâna‐ rea în med iul urban
[din faţă] (SCBS F) 4-238
*Indicatorul luminos al sistemului inteligent de asistenţă la frânarea în
mediul urban (SCBS) oprit*1
Sistemul inteligent
avansat de asistenţă
la frânarea în mediul urban (SCBS avan‐ sat)
4-234
Sistemul inteligent
de asistenţă la frâna‐ rea în med iul urban
[din faţă] (SCBS F) 4-238
(Alb)
*Indicaţia principală pentru limitatorul de viteză reglabil (ASL )4-223
(verde)
*Indicaţia de setare pentru limitatorul de viteză reglabil (ASL)
4-223
(Alb)
*Indicaţia principală a pilotului automat4-288
(verde)
*Indicaţia de setare a pilotului automat4-288
*1 Indicatorul se aprinde atunci când contactul este trecut în po
ziţia pornit pentru o verificare a funcţionării şi se
stinge câteva secunde mai târziu sau dacă mo torul este pornit. Dacă lampa nu se aprinde sau rămâne aprinsă,
solicitaţi verificarea vehicululu i de către un service autorizat, recomandarea noastră fiind un reprezentant
autorizat Mazda.
*2 Lampa se aprinde continuu la aplicarea frânei de mână.
În timp ce conduceţi
Bordul şi afişajul
4-78*Anumite modele.
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58
Indicatorul luminos cheie fixă
Atunci când contactul este trecut în poziţia
pornit, indicatorul luminos cheie fixă se
aprinde şi apoi se stinge după câteva
secunde.
Indicatorul luminos pentru cheie fixă se
aprinde în următoarele condiţii:
•Dacă a sosit momentul reviziei periodice
prestabilite.
•Dacă a sosit momentul înlocuirii uleiului
de motor.
Consultaţi secţiunea „Monitorizarea
reviziilor” de la pagina 6-17.
SKYACTIV-D 2.2
Computerul motorului monitorizează
starea uleiului de motor, iar indicatorul
luminos cheie fixă s e aprinde atunci când
perioada de înlocuire a uleiului a trecut.
Verificaţi uleiul de motor. Consultaţi
secţiunea „Verificarea nivelului uleiului de
motor” de la pagina 6-30.
Înlocuiţi uleiul de m otor dacă indicatorul
luminos cheie fixă nu se stinge chiar dacă
nivelul uleiului de mo tor este în intervalul
normal.
NOT Ă
•În func ţie de condi ţiile de utilizare a
vehiculului, este posibil ca indicatorul
luminos cheie fixă să se aprindă din alte
motive decât perioada de între ţinere
prestabilit ă.
NOT Ă
•Indicatorul luminos cheie fixă se
aprinde mai repede decât perioada
prestabilit ă, în func ţie de condi ţiile de
utilizare a vehiculului.
•Atunci când uleiul de motor este
înlocuit, este necesară o resetare a
unit ăţii de comand ă a motorului
vehiculului.
Reprezentantul aut orizat Mazda va
putea s ă reseteze unitatea de comand ă a
motorului sa u consultaţi pagina 6-29
pentru procedura de resetare a unit ăţii
de comand ă a vehiculului.
Indicatorul luminos pentru bujii
incandescente (SKYACTIV-D 2.2)
*
Atunci când contactul este trecut în poziţia
pornit, indicatorul luminos pentru bujii
incandescente se aprinde. Indicatorul luminos
pentru bujii incandescente se stinge atunci când
se termină preîncălzirea.
O problemă a sistemu lui ar putea să fie
indicată în următoarele condiţii. Solicitaţi
verificarea vehiculului la un service
autorizat, recomanda rea noastră fiind un
reprezentant autorizat Mazda.
•Indicatorul luminos pentru bujii
incandescente nu se aprinde atunci când
contactul este trecut în poziţia pornit sau
rămâne aprins.
•Indicatorul luminos pentru bujii
incandescente luminează scurt.
În timp ce conduceţi
Bordul şi afişajul
*Anumite modele.4-79
CX-5_8HD5-EE-18K-RO_Edition1 2019-2-14 19:31:58