Conducerea şi utilizarea autovehiculului181Dacă un alt autovehicul pătrunde pe
banda pe care vă deplasaţi, controlul
adaptiv al vitezei de croazieră va ţine
cont pentru prima dată de autovehicul atunci când acesta este complet pe
banda pe care vă deplasaţi. Fiţi
pregătit(ă) să interveniţi şi apăsaţi pe
pedala de frână dacă aveţi nevoie de
o frânare mai rapidă.
Consideraţii referitoare la deplasarea
pe dealuri şi cu remorci
Performanţa sistemului pe dealuri şi
la tractarea unei remorci depinde de viteza autovehiculului, sarcina
autovehiculului, condiţiile de trafic şi
panta şoselei. Acesta poate să nu
detecteze un autovehicul aflat pe
banda pe care vă deplasaţi în timpul
deplasării pe dealuri. Pe dealuri
abrupte, poate fi nevoie să folosiţi
pedala de acceleraţie pentru a
menţine viteza autovehiculului. La
coborârea pantelor, în special la
tractarea unei remorci, poate fi
necesar să frânaţi pentru a menţine
sau reduce viteza.
Observaţi că aplicarea frânei
dezactivează sistemul. Nu se
recomandă folosirea controlului
adaptiv al vitezei de croazieră pe
pante abrupte, în special când tractaţi
o remorcă.
Unitate radar
Unitatea radar este montată în
spatele grilei radiatorului, sub
emblema mărcii.
9 Avertisment
Unitatea radarului a fost aliniată cu
grijă în fabrica producătorului. Prinurmare, după un accident frontal,
nu folosiţi sistemul. Bara de
protecţie faţă pare a fi intactă, cu
toate acestea, senzorul din spate
poate fi deplasat de pe poziţie şi
poate reacţiona incorect. După un accident, apelaţi întotdeauna la unatelier pentru a verifica şi corecta
poziţia senzorului controlului
adaptiv al vitezei de croazieră.
Setări
Setările pot fi modificate în meniul
Auto collision preparation (Pregătire
automată la coliziune) din
personalizarea autovehiculului
3 111.
Defecţiuni
În cazul în care controlul adaptiv al
vitezei de croazieră nu funcţionează
datorită condiţiilor temporare (de ex. blocare datorită gheţii) sau dacă
Îngrijirea autovehiculului249Jantele şi anvelopele
Starea anvelopelor, starea
jantelor
Conduceţi încet peste borduri şi într-
un unghi drept dacă se poate.
Trecerea peste muchii ascuţite poate provoca deteriorări ale anvelopelor şi
jantelor. La parcare, aveţi grijă ca
anvelopele să nu fie strivite de
borduri.
Verificaţi periodic jantele pentru
depistarea eventualelor deteriorări.
Apelaţi la un atelier service pentru
asistenţă în caz de defecţiuni sau
uzură neobişnuită.
Anvelopele de iarnă Anvelopele de iarnă îmbunătăţesc
siguranţa de deplasare la temperaturi
mai mici de 7 grade C, de aceea este indicată montarea lor pe toate roţile.
Conform reglementărilor specifice
ţării, lipiţi eticheta pentru viteză în
câmpul vizual al şoferului.Notchback cu 4 portiere
Dimensiunea anvelopei 205/65 R16
este adecvată numai pentru anvelope
de iarnă.
Toate motoarele, cu excepţia
A14XER, B14XER, B14NEL,
B14NET, B14NET GPL, B16XER:
Dimensiunea anvelopei 215/50 R17
este adecvată numai pentru anvelope
de iarnă.
Etichetele anvelopelorDe ex. 215/60 R 16 95 H215:lăţime anvelopă, în mm60:raport secţiuni (înălţime/ lăţime
anvelopă), în %R:model bandă: RadialRF:tip: RunFlat (cu flancuri
întărite)16:diametru roată, în inch95:indicele de sarcină, de ex. 95
corespunde unei sarcini de
690 kgH:literă cod de viteză
Indicele de viteză:
Q:până la 160 km/hS:până la 180 km/hT:până la 190 km/hH:până la 210 km/hV:până la 240 km/hW:până la 270 km/h
Alegeţi o anvelopă adecvată pentru
viteza maximă a autovehiculului dvs.
Viteza maximă se poate obţine la masa proprie cu şofer (75 kg) plus
sarcina utilă 125 kg. Echipamentul
opţional poate reduce viteza maximă
a autovehiculului.
Performanţele 3 287.
Anvelopele direcţionale Montaţi anvelopele direcţionale astfel
încât să se rotească în sensul de
mers. Sensul de rotaţie este indicat
de un simbol ( de exemplu o săgeată)
pe flancul anvelopei.
Presiunea în anvelope
Verificaţi la rece presiunea în
anvelope cel puţin o dată la 14 zile,
precum şi înaintea unei călătorii mai lungi. Nu uitaţi roata de rezervă.
Regula se aplică şi pentru
autovehiculele cu sistem de
monitorizare a presiunii în anvelope.