146Conducerea şi utilizarea autovehiculului
Dezactivarea
Pentru conducerea de foarte înaltă
performanţă, sistemul ESC poate fi
dezactivat: menţineţi apăsat butonul
t timp de circa 5 secunde.
Lămpile de control k şi n se aprind.
ESC se reactivează printr-o nouă
apăsare a butonului t. Dacă sistemul
TC a fost dezactivat anterior, atât TC
cât şi ESC sunt reactivate.
ESC se reactivează şi la următoarea
cuplare a contactului.
Sistemul de control la
coborârea pantelor
Sistemul de control la coborârea
pantelor (DCS) permite deplasarea
autovehiculului cu viteză redusă fără
apăsarea pedalei de frână.
Autovehiculul va decelera în mod
automat până la o viteză redusă şi va menţine această viteză cât timp
sistemul este activat. Atunci când
sistemul este activat, se pot simţi
vibraţii şi se pot auzi zgomote de la
sistemul de frânare.Atenţie
Utilizaţi funcţia numai la coborârea
unor pante abrupte, în timp ce
conduceţi pe teren accidentat. Nu
folosiţi funcţia atunci când rulaţi pe drumuri normale. Utilizarea inutilă
a funcţiei DCS, de exemplu, în
timpul rulării pe drumuri normale,
poate deteriora sistemul de
frânare şi funcţia ESC.
Conectarea
La viteze mai mici decât aprox.
40 km/h, apăsaţi butonul u. DCS este
funcţional imediat ce se aprinde
lampa de control u.
Activarea
DCS este activ la viteze cuprinse între
2 şi 35 km/h. În funcţie de viteza
curentă, autovehiculul va fi accelerat
sau decelerat la o viteză cuprinsă
între 5 şi 20 km/h. Când este activ
DCS, u clipeşte.
DCS va fi activat numai pe şosele cu o anumită pantă.
148Conducerea şi utilizarea autovehiculului
ConectareaApăsaţi butonul m: lampa de control
m din blocul instrumentelor de bord
se aprinde în culoarea albă.
Activarea Acceleraţi la viteza dorită şi aduceţi
butonul rotativ la SET/-: viteza
curentă este memorată şi menţinută. Lampa de control m din blocul
instrumentelor de bord se aprinde în culoarea verde. Pedala de
acceleraţie poate fi eliberată.
Viteza autovehiculului poate fi mărită
prin apăsarea pedalei de acceleraţie. După eliberarea pedalei de
acceleraţie, ultima viteză memorată
va fi reluată.
Controlul vitezei de croazieră rămâne
activat în timpul schimbării treptelor
de viteză.
Pentru a mări viteza
Cu controlul vitezei de croazieră
activat, menţineţi comutatorul rotativ
la poziţia RES/+ sau aduceţi-l scurt şi
repetat în poziţia RES/+: viteza creşte
continuu sau cu mici incremente.Sau, acceleraţi până la viteza dorită
şi memoraţi-o cu poziţia SET/-.
Pentru a reduce viteza Cu controlul vitezei de croazieră
activat, menţineţi comutatorul rotativ
la poziţia SET/- sau aduceţi-l scurt şi
repetat în poziţia SET/-: viteza scade
continuu sau cu mici incremente.
Dezactivarea Apăsaţi butonul y: lampa de control
m din blocul instrumentelor de bord
se aprinde în culoarea albă. Sistemul
de control al vitezei de croazieră este dezactivat. Ultima viteză utilizată
setată se salvează în memorie pentru
reluarea ulterioară a vitezei.
Dezactivarea automată: ■ viteza autovehiculului sub aprox. 30 km/h,
■ viteza autovehiculului peste aprox. 200 km/h,
■ pedala de frână este apăsată,
■ pedala de ambreiaj este apăsată pentru câteva secunde,
■ maneta selectorului la N,■ turaţia motorului este foarte
scăzută,
■ sistemul de control al tracţiunii sau controlul electronic al stabilităţii
funcţionează.
Revenire la viteza memorată
Aduceţi comutatorul rotativ la RES/+
atunci când viteza depăşeşte
30 km/h. Va fi reluată viteza
memorată.
Deconectarea Apăsaţi butonul m, lampa de control
m din blocul instrumentelor de bord
se stinge. Viteza memorată este
ştearsă.
Apăsarea butonului L pentru
activarea limitatorului de viteză sau
oprirea contactului dezactivează şi
controlul vitezei de croazieră şi şterge
viteza stocată.
Limitatorul de viteză
Limitatorul de viteză împiedică
autovehiculul să depăşească viteza
maximă presetată.
Conducerea şi utilizarea autovehiculului153
faţă, sistemul mai include patru
senzori de parcare cu ultrasunete
montaţi în bara de protecţie faţă.
Lampa de control r 3 92.
Activarea
Dacă s-a selectat treapta de
marşarier, sistemul este activat
automat.
Asistenţa frontală la parcare poate fi
activată la viteză mică prin apăsarea
butonului r.
Un led aprins în butonul pentru
asistenţa la parcare indică faptul că
sistemul este gata de operare.
Prezenţa unui obstacol este indicată
prin semnale acustice. Intervalul de
timp dintre semnale va scădea odată
cu reducerea distanţei faţă de
obstacol. Când distanţa scade sub
30 cm, semnalul acustic va fi
continuu.
Dacă butonul r este apăsat o dată
într-u ciclu de aprindere, sistemul faţă
de asistenţă la parcare este
întotdeauna reactivat când viteza
autovehiculului scade sub o anumită
valoare.
Dezactivarea
Dezactivaţi sistemul prin apăsarea
butonului r.
Ledul din buton se stinge şi pe centrul de informaţii pentru şofer se va afişa
Park Assist Off (Asistenţă la parcare
dezactivată) .
Sistemul este dezactivat automat la o
viteză prestabilită.Defecţiunile
În cazul unei defecţiuni de sistem,
r se aprinde sau apare un mesaj al
autovehiculului în Centrul de
informaţii pentru şofer.
În plus, r se aprinde sau un mesaj
al autovehiculului este afişat pe
centrul de informaţii pentru şofer dacă
se detectează o defecţiune în sistem
datorită unor condiţii cum ar fi
acoperirea senzorilor cu zăpadă.
Mesajele autovehiculului 3 101.
Indicaţii importante pentru
utilizarea sistemului de
asistenţă la parcare9 Avertisment
În unele situaţii, diferitele
suprafeţe reflectante ale unor
obiecte sau articole de
îmbrăcăminte, precum şi sursele
156Conducerea şi utilizarea autovehiculului
Setările afişajului
Luminozitatea poate fi setată cu
ajutorul butoanelor sus/jos ale
butonului multifuncţional.
Contrastul poate fi setat cu butoanele
stânga/dreapta ale butonului
multifuncţional.
Dezactivarea Camera este dezactivată la
depăşirea unei anumite viteze înainte
sau dacă viteza marşarier nu este
cuplată aproximativ 10 secunde.
Activarea sau dezactivarea camerei
video retrovizoare se poate modifica
în meniul Settings (Setări) de pe
Afişajul pentru informaţii.
Personalizarea autovehiculului
3 107.
Defecţiunile Mesajele de eroare sunt afişate cu
9 pe linia superioară a afişajului
pentru informaţii.
Camera video retrovizoare ar putea
să nu funcţioneze corect când:
■ împrejurimile sunt întunecate,
■ soarele sau fasciculul farurilor străluceşte direct în lentila camerei,
■ gheaţa, zăpada, noroiul sau orice altceva acoperă lentila camerei.
Curăţaţi lentila, clătiţi-o cu apă şi
ştergeţi-o cu o lavetă moale,
■ hayonul nu a fost închis corect,
■ autovehiculul a suferit un accident la partea din spate,
■ există modificări extreme ale temperaturilor.Sistemul de detectare a
semnelor de circulaţie
Funcţionare
Sistemul de detectare a semnelor de circulaţie descoperă cu o camerăfrontală semnele de circulaţie
specificate şi le afişează pe Centrul
de informaţii pentru şofer.
Semnele de circulaţie care pot fi
detectate sunt:
Semnele de limitare şi de interzicere a depăşirii ■ limită de viteză
■ depăşire interzisă
Conducerea şi utilizarea autovehiculului157
■ sfârşit de limită de viteză
■ sfârşit de interzicere depăşireIndicatoarele rutiere
Începutul şi sfârşitul:
■ autostrăzi
■ drumuri de clasa A
■ străzi de joacăSemne suplimentare ■ sfaturi suplimentare privind indicatoarele rutiere
■ restricţionarea tractării unei remorci
■ avertizare de carosabil umed
■ avertizare de polei
■ săgeţi direcţionale
Semnele de limită de viteză sunt
afişate în Centrul de informaţii pentru
şofer până la detectarea următorului
semn de limită de viteză sau de sfârşit de limită de viteză sau până la
expirarea semnului.
Este posibil ca pe afişaj să apară
combinaţii de mai multe semne.
Un semn de exclamaţie de pe un
cadru indică faptul că există un semn suplimentar detectat care nu poate fi
recunoscut de sistem.
Sistemul este activ până la o viteză de
200 km/h, în funcţie de condiţiile de
iluminat. Noaptea, sistemul
funcţionează doar la viteze mai mici
de 160 km/h.
Imediat ce viteza coboară sub
55 km/h, afişajul se va reseta şi
conţinutul paginii cu semnele de
circulaţie va fi şters. Se va afişa
următorul semn de limită de viteză
recunoscut.
158Conducerea şi utilizarea autovehiculului
Mesajele de pe afişaj
Semnele de circulaţie sunt prezentate
la pagina Detectarea semnelor de
circulaţie în Centrul de informaţii
pentru şofer, selectat cu rotiţa
selectoare de pe maneta de
semnalizare 3 95.
Dacă din meniul centrului de
informaţii pentru şofer a fost selectată o altă funcţie şi pagina Detectarea
semnelor de circulaţie este selectată
din nou, va fi afişat ultimul semn de
circulaţie recunoscut.
După ce pagina cu semne de
circulaţie este golită de către sistem,
se afişează următorul simbol:
Conţinutul paginii cu semne de
circulaţie poate fi şters de asemenea
şi în timpul deplasării, apăsând
butonul SET/CLR de pe maneta de
semnalizare a direcţiei pentru un interval mai lung de timp.
Funcţia pop-up
Limitele de viteză şi semnele de
depăşire interzisă sunt afişate ca
mesaje pop-up la fiecare pagină a
Centrului de informaţii pentru şofer.
Conducerea şi utilizarea autovehiculului159
Funcţia pop-up poate fi dezactivată
de la pagina semnelor rutiere prin
apăsarea butonului SET/CLR de pe
maneta de semnalizare.
După afişarea paginii de setări,
selectaţi Off (Deconectat) pentru a
dezactiva funcţia pop-up. Reactivat
prin selectarea On (Activat). La
cuplarea contactului, funcţia pop-up este dezactivată.
Indicaţia pop-up este afişată timp de
aproximativ 8 secunde în Centrul de
informaţii pentru şofer.
Defecţiunile
Sistemul de detecţie a semnelor de
circulaţie poate să nu funcţioneze
corect dacă:
■ suprafaţa de parbriz pe care este amplasată camera frontală nu este
curată
■ semnele de circulaţie sunt acoperite complet sau parţial cu
praf sau zăpadă sau sunt greu
lizibile
■ sunt condiţii meteo nefavorabile, cum ar fi ploaie puternică, zăpadă,
radiaţie solară directă sau umbre.
În acest caz, mesajul No Traffic
Sign Detection due to Weather(Fără detecţie semne de circulaţie
din cauza condiţiilor meteo) este
indicat pe afişaj
■ semnele de circulaţie instalate incorect sau deteriorate
■ semnele de circulaţie nu respectă Convenţia de la Viena privind
semnele de circulaţie (Wiener
Übereinkommen über
Straßenverkehrszeichen)Atenţie
Sistemul este destinat asistenţei
şoferului în recunoaşterea
semnelor de circulaţie, în limitele
unui domeniu de viteză definit. Nu ignoraţi semnele de circulaţie care nu sunt afişate de sistem.
Sistemul nu recunoaşte decât
semnele convenţionale de
circulaţie care ar putea anunţa o
limită de viteză sau un sfârşit de
limită de viteză.
162Conducerea şi utilizarea autovehicululuiAtenţie
Folosirea unui combustibil care nuse încadrează în prevederile
standardului EN 590 sau similar
poate duce la pierderea puterii
motorului, uzură crescută sau
avariere a motorului şi pierderea
garanţiei.
Nu folosiţi motorine de uz naval,
uleiuri pentru încălzire, Aquazole şi
emulsii motorină-apă similare.
Combustibilii pentru motoare diesel
nu trebuie diluaţi cu combustibili
pentru motoare pe benzină.
Combustibil pentru
funcţionarea pe gaz lichid Gazul lichid este cunoscut sub
numele de GPL (gaz petrolier
lichefiat). De asemenea, GPL-ul mai
este denumit Autogaz.
GPL-ul este alcătuit în special din
propan şi butan. Cifra octanică este
cuprinsă între 105 şi 115, în funcţie de
proporţia de butan. În formă lichidă,
GPL-ul este păstrat la o presiune de
5 - 10 bari.
Punctul de fierbere depinde de
presiune şi de raportul de amestec.
La o presiune ambiantă, acesta se
află între -42 °C (propanul pur) şi
-0,5 °C (butanul pur).Atenţie
Sistemul funcţionează la o
temperatură ambiantă cuprinsă
între -8 °C şi 100 °C.
Funcţionarea deplină a sistemului
GPL poate fi garantată numai dacă se
utilizează gazul lichid care respectă
cerinţele minime ale standardului
DIN EN 589.
Selectorul de combustibil
Apăsarea butonului LPG va comuta
între funcţionarea pe benzină şi cea
cu gaz lichid, imediat ce parametrii necesari (temperatura lichidului de
răcire, temperatura gazului şi turaţia
minimă a motorului) au fost atinşi. În
mod normal, cerinţele sunt îndeplinite
după aprox. 60 de secunde (în funcţie de temperatura exterioară) şi după
prima apăsare fermă a pedalei de
acceleraţie. LED-ul de stare arată
modul curent de funcţionare.