Page 89 of 268

87
ERGONOMI
E şi
CONFOR
T
3
Viaţa la bord
AMENAJARI SCAUNE
Compartimente în podea
Aveţi la dispoziţie două compartimente
situate sub picioarele pasagerilor din
spate.
Pentru a le deschide, glisaţi degetele
în crestătură şi ridicaţi capacul.
Măsuţe tip avion
Pentru a o pune la loc, trageţi-o în sus
şi rabataţi-o.
Ca măsură de siguranţă, în cazul
unei presiuni puternice, măsuţa este
concepută să se desprindă.
Pentru a repoziţiona, măsuţa în poziţie
verticală, prindeţi o parte apoi cealaltă
forţând uşor.
Nu puneţi obiecte dure sau grele
pe măsuţă. Pot deveni adevărate
proiectile periculoase în caz de frânare
bruscă sau de şoc.
Un cârlig pentru sacoşe este prezent
pe lateralul fi ecărei măsuţe.
Storuri laterale
Storuri laterale pot fi instalate pe uşile
laterale culisante.
Trageţi storul lateral prinzand lamela
pentru a-l deschide.
Pentru a evita deteriorarea storului, la
deschiderea uşii verifi caţi ca lamela să
fi e bine atasata.
Întotdeauna însoţiţi uşor mişcarea
storului tinand de lamela, atât la
ridicare, cât şi la coborâre.
Page 90 of 268
88
Viaţa la bord
PAVILION MODUTOP
Pavilionul este multifuncţional şi
prelungeste consola superioara. Este
compus din următoarele elemente:
Spaţii de depozitare
Spaţii de depozitare sunt disponibile
pe fi ecare parte a pavilionului. Sarcina
maximă este de 6 kg.
Materialul translucid ajută la
identifi carea obiectelor din interior.
Nu depozitaţi obiecte ce pot prezenta
un risc pentru ocupanţi.
Plafonieră
Funcţionarea sa este identică
plafonierei din faţă.
A se vedea capitolul 3, partea
"Viaţa la bord", secţiunea
"Plafoniere".
Page 91 of 268
89
ERGONOMI
E şi
CONFOR
T
3
Viaţa la bord
Din interior
Din exterior
Portbagaj spate
Acest portbagaj superior este accesibil
de pe locurile din spate şi din portbagaj.
De pe locurile din spate, culisaţi
capacul pentru a deschide.
Aeratoare
O comandă cu 3 poziţii permite
reglarea cantităţii de aer difuzate.
Aeratoarele sunt dotate cu un
odorizant. Dinspre portbagajul vehiculului, plasaţi
degetul mare pe concavitate, apoi
trageţi mânerul pentru a deschide.
Deschideţi cu prudenţă, pentru
a evita eventuala cadere a
obiectelor depozitate în acest
portbagaj superior interior.
Greutatea maximă autorizată este de
10 kg.
Page 92 of 268
90
Viaţa la bord
ODORIZANT
Odorizantul permite difuzarea
parfumului în habitaclu prin aeratoarele
pavilionului.
Reglare debit
Rotiţi butonul cromat pentru reglarea
difuzarii:
- la stânga pentru diminuare,
- la dreapta pentru creştere.
Pentru oprirea difuzării, rotiţi butonul
cromat la maxim spre stânga.
Scoaterea parfumului
- Forţaţi butonul cu un sfert de tură
spre stânga.
- Scoateţi parfumul din pavilion.
- Înlocuiţi rezerva.
Page 93 of 268

91
ERGONOMI
E şi
CONFOR
T
3
Viaţa la bord
Înlocuire rezervei
Rezerva de parfum este compusă
dintr-un cartuş B
şi etuiul de
etanşeizare C
.
- Îndepărtaţi fi lmul protector D
.
- Plasaţi capul cartuşului B
pe
butonul A
al difuzorului.
- Rotiţi-l un sfert de tură pentru a îl
bloca pe buton şi îndepărtaţi etuiul.
- Inseraţi difuzorul în spaţiul său.
Puteţi oricând schimba rezervele şi
să păstraţi cartuşele deja deschise în
etuiul lor original.
Butonul difuzorului A
este independent
de cartuş.
Cartuşele sunt livrate fără butonul A
.
Inserarea difuzorului
După schimbarea cartuşului:
- Aşezaţi în locul său difuzorul.
- Rotiţi-l un sfert de tură spre
dreapta.
Pentru o bună utilizare
Ca măsură de siguranţă, utilizaţi numai
cartuşe prevăzute în acest scop. Nu
demontaţi cartuşele.
Păstraţi etuiurile de etanşare a
cartuşelor ce servesc ca ambalaj în
caz de neutilizare a rezervelor.
Nu încercaţi să reîncărcaţi cartuşele cu
alte parfumuri decât cele recomandate
de reţeaua CITROËN.
Păstraţi-le departe de copii şi de
animale. Evitaţi orice contact cu
pielea şi cu ochii. În caz de ingerare,
consultaţi un medic şi arătaţi-i
ambalajul sau eticheta produsului. Butonul difuzorului A
nu poate fi fi xat
pe pavillonul multifuncţional decât cu
un cartuş.
Astfel, păstraţi întotdeauna butonul A
şi un cartuş.
Rezervele sunt disponibile în reţeaua
CITROËN.
Page 94 of 268
92
Viaţa la bord
BARE DE Acoperis Modutop
Aceste doua bare longitudinale de
Acoperis Modutop sunt amovibile. Sarcina maximă autorizată pe fi ecare
bară este de 35 kg.
Sarcina trebuie să se sprijine pe
benzile antiderapante prevăzute în
acest scop, şi nu trebuie să atingă nici
pavilionul, nici geamurile acoperişului.
Prevederi pentru încărcarea pe
acoperiş:
- Deschideţi capacele de protecţie.
- Folosiţi o şurubelniţă (depozitată în
trusa de scule de sub scaunul din
partea dreaptă) pentru a desuruba
cele 4 şuruburi.
- Rotiţi barele 90° plasând părţile
canelate spre faţă.
- Înfi letaţi cele 4 şuruburi.
- Închideţi capacele de protecţie.
- Utilizaţi numai pasajele A
pentru
chinga de ancorare a încărc
ăturii.
Page 95 of 268
93
ERGONOMI
E
şi
CONFOR
T
3
Viaţa la bord
BARE DE PAVILION EXTERIOARE
Dacă instalaţi bare transversale peste aceste bare, încadraţi-vă în limitele cerute
de fabricant fără a depăşi 75 kg.
Page 96 of 268
94
Viaţa la bord
Aprindere/stingere automată
Plafoniera din faţă se aprinde la
scoaterea cheii din contact, la
deblocarea autoturismului sau la
deschiderea unei portiere din faţă
sau pentru localizarea vehiculului cu
ajutorul telecomenzii.
Aceasta se stinge progresiv după
ce se pune contactul şi la blocarea
autoturismului. Locuri faţă: iluminare la
deschiderea unei portiere din
faţă. Dacă vehiculul este dotat cu aşa
ceva, ele se aprind şi se sting cu
ajutorul unui întrerupător manual,
când contactul este pus.
Locuri spate: iluminare la
deschiderea unei uşi din
spate.
Dacă uşile rămân deschise
câteva minute, plafonierele se
sting.
Stins în permanenţă. Iluminare în permanenţă,
contact pus.
Plafonieră faţă
PLAFONIERE
Plafonieră spate
Lampă citire individuală faţă